Cele mai vechi imnuri de Crăciun speciale apar în secolul al IV-lea, în Roma. Imnurile latine, precum „Veni Redemptor gentium” (”A venit Mântuitorul națiunilor”), scris de Ambrozie de Milano, erau declarații austere ale doctrinei teologice a Întrupării în opoziție cu arianismul. „Corde natus ex Parentis” (“Născut din iubirea Tatălui”) scrisă de poetul spaniol Prudentius (d. 413) este cântat și acum în unele biserici.
În secolele IX-X, secvența sau proza de Crăciun a fost introdusă în mănăstirile nord europene, dezvoltându-se sub Bernard de Clairvaux într-o secvență de strofe rimate. În secolul al XII-lea călugărul parizian Adam din Saint Victor a început să derive muzica din cântece populare, creând o muzică mai apropiată de tradiționalele colinde de Crăciun.
Prin secolul al XIII-lea, în Franța, Germania, și în special, Italia, sub influența lui Francisc de Asissi, s-a dezvoltat o puternică tradiție de cântece populare de Crăciun în limba maternă. Colinde în limba engleză apar pentru prima dată într-o lucrare din 1426 a lui John Awdlay, un capelan din Shropshire, care enumeră douăzeci și cinci de „caroles de Cristemas”, probabil cântate de grupuri de colindători care mergeau din casă în casă.
Piesele pe care noi le știm drept colinde au fost inițial cântece populare cântate în timpul sărbătorilor comunale, cum ar fi cele din perioada recoltelor și de Crăciun. Abia mai târziu au început colindele să fie cântate în biserică. În mod tradițional, colindele s-au bazat adesea pe modelul corzilor medievale, și aceasta le oferă un sunet muzical unic. Unele colinde sunt foarte vechi, avându-și originile direct din Evul Mediu. Ele sunt printre cele mai vechi compoziții muzicale încă cântate în mod regulat. „Adeste fideles” (”Veniți voi credincioșii”) apare în forma sa actuală la mijlocul secolului al XVIII-lea, deși cuvintele este posibil să își aibă originea în secolul XIII.
Colindele au suferit inițial un declin în popularitate după Reforma protestantă din nordul Europei, deși unii reformatori, cum ar fi Martin Luther, au scris colinde și au incurajat utilizarea lor în închinare. Colindele au supraviețuit în mare măsură în comunitățile rurale, până la renașterea interesului pentru cântece populare în secolul XIX. În secolul al XVIII-lea reformatorul englez Charles Wesley a înțeles importanța muzicii pentru închinare. În plus față de implementarea de melodii pentru mulți psalmi, care au fost foarte influenți în Marea Trezire din Statele Unite, a scris texte pentru cel puțin trei colinde.
Felix Mendelssohn a scris o melodie adaptată pentru a se potrivi cuvintele lui Wesley. În Austria în 1818, Mohr și Gruber au făcut un pas major pentru acvest gen atunci când au compus „Noapte de vis” pentru Biserica Sf. Nicolae din Oberndorf. Cartea Colinde de Craciun antice și moderne a lui William Sandys (1833) conține prima apariție în presa scrisă a multor colinde acum clasice, și a contribuit la renașterea sărbătorii în mijlocul perioadei victoriene.
Cântecele de Crăciun complet laice au apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea. „Deck The Halls” datează din 1784, și „Jingle Bells” american a fost înregistrat cu drepturi de autor în 1857. În secolele XIX și XX, cultura afro-americană și cântece despre Crăciun bazate această tradiție spirituală au devenit mai cunoscute. Un număr tot mai mare de melodii de sezon au fost produse comercial în secolul 20, inclusiv variații de jazz si blues. În plus, a apărut o renaștere a interes în muzica timpurie, de la grupuri de muzică populară la interpreți de muzică medievală și clasică timpurie.
(Fragmente din lucrarea Crăciunul – obiceiuri și tradiții, de Nicolae Sfetcu, 2016)