Povestind despre alții și totuși să fie vorba de tine

P

rezzori

De câțiva ani mă simt tot mai atras de autobiografii. Nu-i puțin lucru să citești despre copilăria, tinerețea și maturitatea unor oameni care, prin profesia și viața lor, au lăsat ceva în urmă. Observi cum se configurează un destin, cum răzbește omul prin imprevizibilul vieții și cum, la urmă, toate „se leagă”. Țesătura acestei povești rupte din viață este viu colorată, pentru că omul notează ceea ce l-a impresionat. Marile bucurii și marile necazuri sunt decupate cu grijă, apoi armonizate cu banalul vieții. Mai mult, autobiografiile sunt – după mine – lecții de antropologie practică. Nu doar se povestesc evenimente, ci se comentează și se trag învățăminte.

În acest cadru aș plasa Zăpezile de altădată (Humanitas, 2012), una dintre cele mai interesante lucrări de acest gen. Cartea poartă și un subtitlu elocvent: Portrete pentru o autobiografie pe care nu o voi scrie niciodată. După cum putem intui, Gregor von Rezzori se joacă pur și simplu cu propriile memorii. Născut în tumultosul an 1914 și plecat dintre noi la sfârșit de secol XX (1998), Rezzori și-a petrecut prima parte a vieții la Cernăuți, pe atunci Bucovina de Nord, acum parte din Ucraina. Intrată după 1918 în componența regatului român, această magnifică provincie a imperiului chezaro-crăiesc, a amprentat în mod definitiv viața și scrierile autorului nostru. A fost, întâi de toate, scriitor de mare calibru. Dar, a fost și memorialist, scenarist și nu mai puțin actor. S-a remarcat inclusiv ca artist vizual, critic de artă și colecționar. A încercat să se înfrupte din tot ce-a găsit în jur, dând dovadă de o erudiție și o gentilețe extraordinară. Provenit dintr-o familie aristocrată din spațiul austriac, întregul lui destin a stat sub semnul eclactismului, al libertății intelectuale și profesionale.

Cartea descrie cinci portrete ilustre: doica, mama, tatăl, sora și guvernanta. „Am crescut sub oblăduirea femeilor și am cunoscut, datorită lor, femeia în trei ipostaze arhetipale: prin Cassandra, maternitatea caldă, care te învălui protejându-te; prin sora mea – care mă devansa în permanență cu patru ani și prin bunul plac al naturii -, nimfa superioară, mai ușoară, mai spiritualizată, mai capricioasă și inaccesibilă; și, în fine, prin mama mea, conlucrarea labilă a tuturor însușirilor străvechi feminine: atracția senzuală – ca să-i dăm satisfacție lui Freud – și în același timp capriciozitatea iubitei potențiale inconstante, oscilând între tandrețe impetuoasă și pretinsă indiferență, între empatie plină de dragoste și răceală punitivă, plină de cruzime.” Cam în felul acesta descrie von Rezzori atmosfera în care a crescut, anii coplilăriei și ai primei tinereți.

Scrisă într-un manieră atrăgătoare și pitorească, această colecție de amintiri te atrage de la prima pagină. Desigur, pentru noi ca români, ea are un plus aparte: descrierea Bucovinei începutului de secol XX. Suntem purtați într-o societate arhaică pe care ochii și mintea copiului de atunci o percepe cu inocență. Trăirile și reflecțiile sunt brodate în marginea evenimentelor obișnuite ale vieții. Nimic extravagand nu îți sare în ochi și nici mizantropie ieftină. Ai senzația că autorul dorește el însuși să se repereze în timp și spațiu. Își caută parcă legitimitatea vorbind despre alții. Se recunoaște ca un produs al acestora însă, pe de altă parte, nu-i cruță deloc. Este lucid și candid în același timp.

Povestind despre relațiile cu părinții, aflăm despre felul cum, după multe împrejurări, a ajuns să-și ia bacalaureatul la Viena. Tatăl se îmbolnăvea de la o săptămână la alta, devenind tot mai instabil psihic, iar la un moment dat a trebuit închis într-un ospiciu. Între timp, familia se întoarce la Cernăuți pentru ca tânărul Rezzori să-și satisfacă stagiul militar. Statul român nu-i recunoscuse bacalaureatul și, pentru a face un an de armată în loc de trei, a fost nevoit să-și echivaleze studiile liceale. Abia la 20 de ani autorul nostru a ajuns să fie interesat cu adevărat de istoria și literatura română. După stagiul militar, a plecat la București unde a lucrat pentru o firmă de cosmetice, pe partea de promovare.

În fine, puteți afla tot felul de detalii picante despre viață și vremuri. N-am să mai insist, pentru că am impresia că redând evenimentele stric frumusețea cărții. Aș vrea doar să mai adaug că autorul te introduce într-un univers fascinant. Descriindu-și familia și persoanele conexe, profesorii și vizitatorii, te simți parte din poveste. Mai mult, ajungi să-l cunoști pe Rezzori citind despre relațiile și aspirațiile lui. E un mod indirect de-ați scrie autobiografia, un mod care m-a cucerit până la detaliu. Superb!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.