
Ploi de toamnă, reci și dese,
Din urzeală străvezie…
Atmosfera tristă țese
Valuri de melancolie…
Bolta cerului albastru
Împânzită e de jale,
Văzând iarna cea sihastră
Cum pornește-acum de vale.
Bruma rece o întrece;
Noaptea-ncet se rufișează
Și cu sărutareai rece
Codrul îl îmbrățișează;
El gemând de aspra-i soarte,
Scurge lacrimile sale,
Când frunzișu-atins de moarte
Pică ofilit pe cale;
Ploi de toamnă-ucigătoare
În cadență rară plângeți
Și în suflet greu ne doare
Când nădejdea vieții-o stingeți…
(Maria Baiulescu)