Căpetenii ale apostolilor, Raze ale Soarelui celui înțelegător, Luminătorii celor din întuneric, Temelii neclintite ale dumnezeieștilor învățături, Căpetenii ale învățăceilor și, nu în ultimul rând, Prieteni ai lui Hristos.
Acestea sunt doar câteva dintre titulaturilor pe care cei doi – Petru și Pavel – le-au primit din partea tradiției creștine. Destinele lor s-au întrepătruns pe marele câmp de misiune a Bisericii Primare, iar asocierea lor postumă ne oferă un prilej de meditație. Unul evreu din Galileea, celălalt evreu din Tars. Unul pescar, celălalt rabin. Unul cu palmele zbârcite de mreajă, celălalt cu ochii supurând de boală. Și acesta ar fi doar începutul poveștii. Istoria le-a scris-o Dumnezeu, în fiecare detaliu.
Cartea Faptele Apostolilor s-ar putea numi la fel de bine Faptele lui Petru și Pavel (sunt teologi care militează pentru acestă versiune). Atașând vre0 câteva paragrafe din epistole, putem să observăm relația interesantă a celor doi. Nu au fos implicați într-un proiect comun de misiune, dar și-au purtat un respect nobil. După întoarcerea din Arabia, Pavel se suie la Ierusalim unde, vreme de 15 zile, primește sfaturile și girul apostolului Petru. Mai târziu, Petru avea să elogieze scrierile lui Pavel, indicând și o anumită precauție în privința acestora. Când unul a fost prins în lațul fățărniciei (Petru), celălalt l-a ridicat prompt (Pavel), în spiritul celei mai fidele prietenii.
Avem în față totuși două profile diferite de slujitori. Uniți prin etnie și, mai adânc, prin jertfa lui Hristos, cei doi au avut destine separate. Contextele în care s-au format, dar și specificul slujirii fac din ei două paradigme ale mișcării creștine. Când te grăbești să pui o etichetă asupra lor, îți dai seama că altfel trebuia formulat. Ai zice că petru era pragmaticul, dar anumite pasaje din epistole sunt mai mult decât atât. Ai crede că Pavel era contemplativul, dar unele accente epistolare te duc într-o altă zonă. Au fost, așadar, personalități complexe care, în plan uman, au avut zbaterile lor (nu puține).
Dincolo de efervescența onomastică a acestei zile, cred că cei doi merită o atenție aparte. Luați separat, prima dată, apoi puși în aceeași barcă. Diferiți prin temperament, educație și misiune; asemănători prin pasiune, competență și credință. Doi stâlpi ai creștinismului primar; doi piloni fără de care întreg edificiul nu ar sta în picioare. Faptul că-i avem descriși în istoria lui Luca este încântător; faptul că le avem scrisorile este educativ. N-au fost perfecți, dar și-au pus viețile pe altar. Au prins în cele mai grele momente zâmbetul lui Dumnezeu și I-au făcut voia într-un mod pilduitor.