Pe ce se întemeiază propovăduirea noastră?

P

pastor

Dacă l-am fi întrebat pe Pavel, apostolul, ne-ar fi răspuns așa:

Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăție, nici pe viclenie. (1Tes. 2.3)

E indicat să subliniezi un lucru afirmând contrariul. Această retorică a dat roade mereu și a fost la îndemână. Așa cum știm, înainte de a defini, de a pune conceptele în ordine, e bine să excluzi variantele opuse. Să dai la o parte elementele parazite, negative adesea, noțiuni care te-ar încurca în demersul tău. Dacă această „operațiune” decurge bine, atunci șansele de-ați afirma poziția sunt mai mari.

Cu înțelepciune de sus, marele apostol al neamurilor procedează la fel. Ca o profesiune de credință (și de slujire), în numele întregii echipe misionare, Pavel identifică cele trei vicii ale predicării. Folosind traducerea Cornilescu, din care am citat, acestea sunt:

1. RĂTĂCIREA

Textul grecesc folosește cuvântul planes ce poate fi tradus prin: fraudă; eroare; deziluzie; amăgire; înșelăciune. Din punct de vedere aplicativ, cuvântul are două conotații. Prima se referă la un defect intelectual (aici are sensul de eroare). A doua se referă la un defect moral (aici are sensul de fraudă). Exegeții ne recomandă să-l interpretăm în ambele sensuri, deși ne recomandă să-l înțelegem mai mult ca pe o eroare. Credința celor din Tesalonic nu s-a întemeiat pe o închipuire, pe o interpretare subiectivă a lucrurile, ci pe adevărul lui Dumnezeu.

Același cuvânt (planes) a fost folosit pentru a descrie „înșelăciunea” numită astfel de preoții cei mai de seamă când i-au cerut lui Pilat să păzească mormântul lui Isus (Mat. 28.64). Cuvântul apare și în descrierea pe care apostolul o face stării de păcat, atunci când ne aduce aminte că oamenii „au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor” (Rom. 1.27).

2. NECURĂȚIA

Aici avem cuvântul akatharsias care face trimitere, întâi de toate, la imoralitatea sexuală. E suficient să maia adăugăm câteva pasaje noutestamentale pentru a ne edifica. În Rom. 1.24 citim că Dumnezeu i-a lăsat pe oameni „pradă necurăției (akatharsias), să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile.” În aceeași epistolă (6.19), adresându-se credincioșilor, le aduce aminte de cum erau cândva: „odinioară v-ați făcut mădularele voastre roabe ale necurăției (akatharsias) și fărădelegii, așa că săvârșeați fărădelegea…” Printre faptele firii pămânești se numără și „necurăția” (Gal. 5.19), motiv pentru care unii „și-au pierdut orice pic de simțire, s-au dedat la desfrânare și săvârșesc cu lăcomie orice fel de necurăție (Efes. 4.19).

Pe lângă înțelegerea carnală a necurăției, ea poate fi interpretată și ca o imoralitate a minții. Nu puțini comentatori cred că aici avem o aluzie la motivații impure, la duplicitate și acea inimă împărțită, care nu se dedică deplin lui Dumnezeu și lucrării Sale.

3. VICLENIA

Pentru acest termen avem grecescul dolos care se referă la tactica pescarului de a prinde peștele. Natanael este recunoscut de Isus ca fiind un „israelit în care nu se găsește vicleșug”, ceea ce pentru contextul vremii însemna un mare compliment. Avem aici ideea de momeală, adică de a utiliza tehnici psihologice pentru a-ți seduce ascultătorii. Pe scurt, viclenia de aici se referă la manipulare care, întotdeauna, are un mobil emoțional. Oratorii greci, avizi după atenție și aprecieri, stăpâneau foarte bine această retorică, spunându-le oamenilor ceea ce aceștia doreau să audă. Printr-o cunoaștere adecvată a psihologiei umane și a câtorva reguli de exprimare, această viclenie poate trece drept virtute și chiar spiritualitate.

Ei bine, apostolul Pavel a spus NU! Deși ispitele n-au fost puține și nici ușoare, el a reușit să rămână pur pe dinăuntru și pe dinafară. Probabil a fost și el tentat să-și domine ascultătorii prin tehnici omenești, dar n-a abdicat. A preferat să piardă uneori, să-l vadă pe Eutih „biruit de somn” și pe alții întorcându-i spatele, decât să-și compromită mandatul. Nu de oameni a fost el așezat acolo, nu un scaun omenesc de judecată îl va evalua la final, ci însuși Dumnezeu. Când ești conștient de aceste lucruri, nu-ți mai poți permite orice. Eroarea trebuia corectată de adevăr, necurăția anulată de sfințenie și viclenia biruită prin cumpătare.

Peisajul general nu s-a schimbat de-atunci. Predicatori vanitoși, imorali și lacomi vor fi până la A Doua Venire a lui Hristos. Mă refer la emoționaliști care știu să spună exact ce trebuie, când trebuie și cum trebuie. Stilurile pot varia, mecanismul e același. Dar nu toți predicatorii sunt așa. Deși mai puțini, oamenii lui Dumnezeu există. Își poartă bătăliile în fiecare zi cu demnitate și își slujesc semenii în smerenie. Nu așteaptă aprecieri iefine și lingușitoare, dar se bucură atunci când văd roade autentice. Au renunțat demult la false mesianisme și nu mai cred că istoria începe și se termină odată cu ei. Se supun lui Hristos și se consideră, în cel mai bun caz, robi netrebnici care-și fac datoria.

N-am putea întreba, cu sinceritate, cărei categorii îi aparținem. O viață pervertită va naște o slujire pervertită, așa cum o viață sfântă va naște o slujire sfântă. Dacă mai putem scrie și citi astfel de lucruri înseamnă că mai există șansa unei schimbări. Să alegem mereu partea cea bună!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.