Patimile precum iarba

P

Cât timp sufletul este îngropat în patimile pământești, patimile lui răsărind ca iarba din dorința trupului se răspândesc, avându-și existența unele prin altele și apărând una peste alta. După cum iarba este cea mai prolifică dintre plante și niciodată creșterea ei nu încetează, ci întotdeauna sfârșitul primei existențe se face începutul celei următoare, asemenea este și firea păcatelor: urmează unul altuia. Desfrânarea naște desfrânare, obișnuința în minciună se face mama minciunii, iar cel care se îndeletnicește cu hoțiile îndrăznește ușor spre nedreptate. Păcatul de dinainte se face ocazie de păcat. De aceea, dacă ne dezgolim păcatul prin mărturisire, l-am făcut iarbă uscată, vrednică să fie consumată de focul curățitor.

(Vasile cel Mare, din PSB 2, seria nouă, p. 270)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.