Comportamentul extrem este comportament extrem, chiar dacă gravitează în jurul lui Dumnezeu și al Bisericii. Iar dependența este o boală a extremelor. Dacă temperanța în toate lucrurile reprezintă idealul biblic, atunci ar putea fi nevoie să învățăm cum să practicăm moderația în modul în care ne exercităm credința și în care încercăm să-i câștigăm și pe copiii noștri la aceasta. Eforturile obsesive de a perfecționa caracterul unui copil pot avea efectul opus. Este posibil ca părinții să monitorizeze comportamentul unui copil cu atâta atenție, încercând să-l împiedice să-L supere pe Dumnezeu, încât să-i interzică practic să trăiască! (…)
Bineînțeles, mântuirea copiilor noștri este importantă pentru noi! Așa și trebuie să fie. Dar tinerii își pot pierde individualitatea în agitația hiperactivității care caracterizează foarte multe căminuri creștine. Iar părinții își pot pierde propria identitate în practicarea dependentă a religiei, când credința este înlocuită de o formă de evlavie.
Cred că Dumnezeu dorește ca închinarea noastră să fie o expresie bucuroasă a devoțiunii, nu un exercițiu de compulsiune! Este mult mai de dorit să facem din mântuirea copiilor noștri o prioritate importantă, încurajându-i în același timp să exploreze o varietate de opțiuni în timp ce caută să-și formeze identitatea și un sens în viață! Este mult mai bine să ne abținem de la a judeca rolul lui Dumnezeu, lăsându-L pe El să ne câștige copiii fără intervenția noastră nepotrivită!
(Fragment din Imperfect într-o familie perfectă,
de Carol Cannon – Majesty Press International, Arad, 2011, p. 105 și urm.)