Până unde pot merge farsele?

Săptămâna trecută a avut loc un eveniment care merită să-l menționăm. A fost în joc viața unui om, a unui om devotat și responsabil. Este vorba de o asistentă de la Spitalul unde a fost internată Catherine, ducesa de Cambridge, în urma durerilor cauzate de sarcină. Această femeie – pe nume Jacintha Saldanha – a răspuns la telefon în dimineața fatidică. La celălalt capăt al firului se aflau doi realizatori radio din Australia, care s-au dat drept regina Elisabeta a II-a și prințul Charles. Crezându-i, biata asistentă a oferit informații confidențiale despre sănătatea ducesei. După ce a aflat că totul a fost o farsă, tema și culpabilizarea au pus stăpânire pe ea. Nu a putut face față presiunii, iar la scurt timp s-a sinucis.
Cazul acesta – de un tragism extrem – ne fac, pe bună dreptate, să ne întrebăm: Până unde pot merge farsele?. Oare are cineva dreptul să intre – dintr-o glumă – în viața privată a unui om? Gluma absolvă un deznodământ de un asemenea dramatism? Cine răspunde în ultimă instanță și în fața cui? Iată câte întrebări se pot naște dintr-o singură… întrebare. Trebuie să precizez: nu sunt pentru o viață monotonă și posacă. Când e de bun simț, umorul este un ingredient indispensabil al existenței. Dar totuși, cred că sunt limite peste care nu se poate trece. E tardiv acum să spunem că nu trebuia să recurgă la gestul suicidal. Nimeni n-a apostrofat-o pentru că a căzut în plasa celor doi farsori. Însă, după cum vedem adesea, fiecare e unic, deci diferit de ceilați. Respectiva asistentă a reacționat în cel mai tragic mod cu putință.
Ce rezultă de aici? În primul rând o maximă durere în familia acesteia. E greu să te pui în pielea cuiva ce-și pierde o persoană dragă. În al doilea rând, o serie întreagă de culpabilizări. Justificate sau nu, acestea nu fac bine persoanelor implicate și nici relațiilor pe care acestea le poartă cu alții. Un cerc vicios, am spune, în care fiecare încearcă să fie rezonabil. Nimeni nu reușește, dar toți încearcă. Așa se întâmplă când un fapt firesc, jovial și distractiv este dus, totuși, prea departe. Poate fi un semnal de alarmă pe viitor și (de ce nu?!) o ocazie să luăm măsuri preventive. Oamenii din mass-media cred că au puteri demiurgice, dar nu e chiar așa. Să fim vigilenți!