„Păgâna trinitate”

P

Dintre toate pericolele ce amenință existența omenirii pe pământ, cel mai mare și mai imediat este omenirea însăși… Dar, în timp ce ingeniozitatea diabolică a omului în a crea noi moduri de a-și ucide semenii este fără egal, dezvoltarea și judecata sa morală – într-un cuvânt, înțelepciunea – au rămas cu mult în urma invențiilor sale.

Acum mai bine de o jumătate de secol, în Al Doilea Război Mondial, a fost lansată bomba atomică asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, ceea ce a dat naștere unui adevărat iad pe pământ. În cei aproape 60 de ani scurși de atunci, nicio bombă atomică nu a fost folosită în războaie și astfel am uitat groaznicul potențial distrugător al armelor pe care le-am creat. Ba chiar mai rău, capacitatea și tehnologia necesare pentru a produce păgâna trinitate a armelor nucleare, biologice și chimice au ajuns la îndemâna câtorva zeci de state cu caracteristici și aspirații extrem de diferite.

(Fragment din Ziua de Apoi. 10 scenarii ale sfârșitului lumii,  de Richard Moran, Ed. Corint, București, 2003)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.