Dacă Unirea cu Roma a unei părţi dintre ortodocşi este unanim considerată o consecinţă a succeselor militare antiotomane ale Habsburgilor, în schimb a fost mai puţin dezbătută în istoriografie legătura dintre evenimentele politico-militare şi un alt fenomen petrecut în această vreme în spaţiul românesc, şi anume tipărirea în Moldova şi în Ţara Românească a unui mare număr de cărţi de propagandă ortodoxă. Sensul polemic al activităţii tipografice din Ţara Românească şi Moldova de la cumpăna secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea a fost imprimat îndeosebi de către patriarhul Ierusalimului, Dosithei Notaras, care, la fel ca şi alţi ierarhi ai Răsăritului ortodox din acea vreme, a petrecut un număr apreciabil de ani în spaţiul românesc. Găsind mai întâi la Iaşi, apoi în Ţara Românească facilităţi tipografice care lipseau în restul ortodoxiei, Dosithei Notaras a reuşit să-l convingă mai întâi pe Gheorghe Duca, aflat la a treia domnie în Moldova, apoi şi pe ceilalţi domni moldoveni sau munteni să accepte tipărirea, îndeosebi în limba greacă, a unor lucrări de polemică religioasă. Aceste tipărituri polemice în limba greacă răspundeau unor frământări manifestate nu numai în Ţara Românească şi în Moldova, ci în întreaga ortodoxie din cuprinsul Imperiului Otoman, dovadă rolul proeminent al patriarhului de Ierusalim în elaborarea lor. Dintre motivele care explică îndârjirea lui Dosithei Notaras ar trebui să amintim disputele cu catolicii pentru patronajul asupra Locurilor Sfinte, precum şi veritabila ofensivă a catolicismului prin intermediul cărţilor religioase tipărite în Italia. (…)
Dar, deşi la începutul deceniului 9 prigoana calvină împotriva ortodocşilor din Transilvania era principala sfidare la adresa ortodoxiei în spaţiul românesc, cu toate că Dosithei Notaras însuşi se ilustrase în tinereţe conducând în 1672 un sinod desfăşurat la Constantinopol care adoptase o poziţie deosebit de fermă împotriva calvinismului, principalul accent al contraofensivei tipografice ortodoxe a fost îndreptat împotriva catolicismului, care, la nivel general-ortodox, era perceput ca adversarul cel mai periculos. Selecţia lucrărilor propuse spre tipărire de Dosithei Notaras şi pentru care el a asigurat manuscrisele, uneori chiar şi hârtia, este deosebit de sugestivă. Seria acestor tipărituri începe în 1682 la Iaşi, în tipografia de la Cetăţuia6, cu o lucrare în limba greacă a patriarhului Nectarie, predecesorul lui Dosithei în scaunul de la Ierusalim, intitulată Întâmpinare în contra primatului Papei. Dincolo de conţinut, care atacă o temă centrală a polemicii dintre ortodocşi şi catolici, dedicaţia adresată de Dosithei domnitorului Gheorghe Duca subliniază faptul că, în felul acesta, ortodocşii dobândesc „o armă neînvinsă în contra oricărei schisme şi eresii”. Un an mai târziu, Dosithei trimite spre publicare două texte polemice mai vechi, tratatul În contra eresiilor de arhiepiscopul Simeon al Salonicului (1410-1429) şi Explicarea orânduielii bisericeşti de Marcu Eugenicul, mitropolit al Efesului şi fruntaş al rezistenţei ortodoxe împotriva Unirii religioase realizate prin Conciliul de la Florenţa din 1439, cele două texte bizantine apărând în volum chiar în 1683 cu cheltuiala domnitorului Gheorghe Duca. Tulburările care au cuprins şi Moldova odată cu extinderea pe teritoriul său a războiului dintre Imperiul Otoman şi Liga Sfântă explică discontinuităţile din funcţionarea tipografiei ieşene. Scrierile polemice se înmulţesc din nou de pe la 1690, fiind tipărite acum nu numai în Moldova, ci şi în Ţara Românească. Semnalăm astfel titluri precum: Manual în contra schismei papistaşilor, scris în prima jumătate a secolului al XVII-lea de Maxim din Peloponez şi tipărit la Bucureşti în 1690, Meletie Sirigos, Întâmpinare la principiile catolice şi la chestiunile lui Chiril Lucaris, şi Dosithei Notaras, Manual în contra rătăcirii calvine, cele două scrieri fiind tipărite împreună la Bucureşti tot în 1690, Ioan Eugenicos, Discurs contra hotărârei sinodului de la Florenţa, tipărit la Iaşi în 1694, Mărturisirea credinţei ortodoxe, adoptată la Iaşi în 1642 şi retipărită in 1699 la Snagov împreună cu Expunere despre cele trei virtuţi de Visarion Macri din Ianina şi cu o deosebit de virulentă epistolă a lui Dosithei Notaras împotriva celor „patru mari fiare, care sunt opuse şi vrăjmaşe Sfintei Biserici a lui Dumnezeu”.
(Fragment din lucrarea Țările Române între Imperiul Otoman și Europa crestină, de Bogdan Murgescu, Polirom, Iași, 2012)