Omul, singura vietate înzestrată cu liber arbitru, nu se mai vede ca un punct limitat în sânul Universului. Se consideră centrul tuturor lucrurilor, acomodându-și sieși lumea, mai degrabă decât să se adapteze el acesteia. Astfel, în mod limpede, ideea propriei morți i-a devenit insuportabilă, căci ea reprezintă dispariția bruscă a Universului.
Un crâmpei din marea operă a lui Aleksandr Soljenițîn, așa cum apare în recenta biografie de la Polirom: Aleksandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie (de Daniel J. Mahoney).
Această nouă apariție editorială mi-a atras atenția, mai ales din cauza unei slăbiciuni pentru Soljenițîn. O citesc pe nerăsuflate redescoperind luciditatea unui mare spirit al secolului XX. Îmi atrage atenția atitudinea lui tranșantă în postcomunismul rusesc, fermitatea cu care a respins medalia lui Boris Elțîn (în 1998) și criticile aduse sistemului politic de la Moscova. Abia aștept s-o termin și poate, cine știe, îi facem și o mică recenzie.