
Dumnezeu nu e în cugetele multora, dar nici în planurile pe care și le fac dânșii pentru viitor. Întotdeauna noi frământăm în capul nostru fel de fel de planuri de a fi fericiți: unii într-un chip, alții în altul. Negustorul intră și se afundă în negoțul lui, scoate și cheltuiește bani cu speranța unui bun câștig. Plugarul își împarte ogorul lui după cum i se pare mai folositor. El seamănă și așteaptă să-și umple coșarul. Sluga lasă un stăpân, cu nădejdea de a găsi altul mai bun. Noi ne hotărâm să facem mâine cutare sau cutare lucru. Ne zămislim planurile noastre pentru săptămânile și lunile care au să vină.
Dar unde este Dumnezeu în toate aceste planuri? Deloc nu L-am întrebat pe El. Am lucrat totul fără El. Și cu toate acestea nu putem să mișcăm un singur pas, nu putem în nimic s-o scoatem la capăt, fără mijlocirea Lui. Este adevărat că nouă ni se pare că ajungem uneori cu bine la capăt și fără ajutorul Lui. El ne ajută uneori și fără să-L căutăm. Dar este înspăimântător lucru să vezi un om fără Dumnezeu, crescând în toate bunurile, să-l vezi că ajunge din ce în ce mai bogat, că turmele i se înmulțesc, și, cu toate acestea, nicio binecuvântare asupra lui. Mai degrabă toate planurile noastre să rămână baltă decât să înflorească fără Dumnezeu.
Să ne gândim la aceasta, fraților. Să începem viața din nou. Să punem rânduială în planurile noastre. Să ne încredințăm calea în mâinile Domnului, să ne încredem întru El, și El ne va ajuta s-o trecem. Este drept, foarte drept să ne gândim la viitor. Este foarte drept să fim muncitori în treburile noastre. Trebuie să fim încălziți și de Duhul Domnului. Fericit bărbatul care ia pe Dumnezeu în tovărășia lui și care dorește ca orice lucru să-l înceapă, săvârșească și sfârșească în Dumnezeu.
Trebuie să mărturisim, fraților, că sunt mulți dintre noi în casele cărora nu este Dumnezeu. Prietenilor li se zice: „Bine ați venit!”, oaspeții sunt bine primiți, dar El, prietenul cel mai adevărat, oaspetele cel mai bun, nu e primit, I se închide ușa. Și totuși unde este Dumnezeu, acolo este pace – pace în acea casă, în acea familie, în acele inimi. Îți stă o piatră pe inimă când intri în casa omului necredincios și fără Dumnezeu. Poate că la dânsul este gospodărie bună. Toate lucrurile îți arată îngrijite, băgare de seamă și rânduială. Poate că stăpânul și stăpâna sunt buni, primitori, binevoitori în tot chipul. Dar este o lipsă îna cea casă. Lipsește tocmai ceea ce e mai de preț. Dumnezeu nu este acolo. La toate lucrurile se gândesc și pe toate le fac, dar tocmai cel mai folositor este lăsat în neîngrijire. Vai! Nu e așa, oare, cu multe case și căscioare în care intrăm adeseori?
(Fragment din Cincizeci de predici populare, de Iuliu Scriban, Doxologia, 2017, pp. 25-27)