
N-ai reținut, prietene, că făcând lumea, Dumnezeu a pus în ea o anumită rânduială, în virtutea căreia ființele spirituale le-a împărțit, în afară de îngeri, în începătorii, tronuri și puteri. Că altul este neamul îngerilor și altul al începătoriilor, altul al puterilor; că nu este un singur rang, o singură familie, nici o singură ceată a celor nemuritoare, ci neamurile și familiile lor sunt diferite. Nu se schimbă heruvimii, lăsându-și propria demnitate, în cea a îngerilor, nici îngerii în alta decât a lor. Aceștia trebuie să rămână așa cum sunt și cum au fost făcuți. Ei bine, și omul, fiind dintru început nemuritor și rânduit să locuiască pământul și să conducă toate vietățile de pe el, niciodată nu se va schimba din starea lui de om, nu va lua nici chipul îngerilor, nici pe cel al altor creaturi; pentru că nici îngerii nu-și schimbă chipul cu care au fost înzestrați de la început. Hristos n-a zis că a venit să schimbe chipul omului în altul, să transforme firea umană în alta, ci să-l readucă pe om la starea de dinainte de cădere, omul fiind nemuritor. Fiecare trebuie să rămână în starea în care a fost pus și toate să se umple: cerurile de îngeri, tronurile de puteri, tăria de slujitori, locurile sfinte și luminile cele pure de serafimi, care stau în preajma sfatului Celui Mare, care ține totul; iar pământul de oameni. Dacă credem că oamenii se transformă în îngeri, atunci trebuie să spunem că și îngerii se transformă în puteri, iar acelea în altceva, încât avansând mereu, mintea ne duce la afirmații periculoase. Nu trebuie să credem că Dumnezeu, creând pe om, l-a făcut rău sau că a greșit în vreun fel atunci când l-a făcut, și că, părându-I rău, mai târziu a voit să-l facă înger, așa cum fac meșterii cei neisprăviți; nu trebuie, de asemenea, să credem că voind la început să-l facă înger și neputând aceasta, l-a făcut om… Pentru că Dumnezeu nu greșește atunci când purcede la săvârșirea binelui; nu amână să-l facă, nici nu este neputincios, ci fiind puterea prin excelență, poate săvârși ceea ce vrea și când vrea. De aceea, voind ca omul să fie om, așa l-a creat de la început. Iar dacă a voit așa, înseamnă că omul este bun; iar când zicem om, înțelegem acea entitate alcătuită din trup și suflet, prin urmare, omul nu va fi fără trup, ci cu trup, pentru ca omul să nu devină altceva decât este, adică om… Prin urmare, trupul nu se va pierde, pentru că omul este alcătuit suflet și trup.
(Metodiu din Olimp, în tratatul Aglaofon sau Despre înviere)