
Bach (Richard), Voiculescu (Vasile) și Alexandru (Ioan) merită puși împreună. Toți au fost atrași de omizi, dar mai ales de ce devin ele: fluturi. Această metamorfoză care cere timp și schimbare este o metaforă excelentă pentru devenirea spirituală. După cum veți remarca, avem două planuri: preschimbarea noastră în cele duhovnicești și, la final, preschimbarea noastră în trupuri slăvite, precum a lui Hristos.
- Ceea ce omida numește sfârșitul lumii, înțeleptul numește fluture. (Richard Bach)
- Doamne sfânt, fă un semn / Cu inima mea stupidă. / Zadarnic la zbor o îndemn / Și-i prind aripi de lemn – / Nu vrea să le deschidă: / Rămâne tot omidă. (Vasile Voiculescu)
- Vierme de sunt / De bună seamă / Că fluture voi deveni curând / Pe cât țărâna-n mine se destramă / Pe-atât transpare celălalt pământ. (Ioan Alexandru)