Omida și fluturele

O

Bach (Richard), Voiculescu (Vasile) și Alexandru (Ioan) merită puși împreună. Toți au fost atrași de omizi, dar mai ales de ce devin ele: fluturi. Această metamorfoză care cere timp și schimbare este o metaforă excelentă pentru devenirea spirituală. După cum veți remarca, avem două planuri: preschimbarea noastră în cele duhovnicești și, la final, preschimbarea noastră în trupuri slăvite, precum a lui Hristos.

  • Ceea ce omida numește sfârșitul lumii, înțeleptul numește fluture. (Richard Bach)
  • Doamne sfânt, fă un semn / Cu inima mea stupidă. / Zadarnic la zbor o îndemn / Și-i prind aripi de lemn – / Nu vrea să le deschidă: / Rămâne tot omidă. (Vasile Voiculescu)
  • Vierme de sunt / De bună seamă / Că fluture voi deveni curând / Pe cât țărâna-n mine se destramă / Pe-atât transpare celălalt pământ. (Ioan Alexandru)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.