Revelația nu este doar oglinda inimii părintești a lui Dumnezeu, ci și a condiției specifice a omului. În ce fel și în ce măsură? Pur și simplu în măsura în care prezența și revelarea adevăratului Dumnezeu într-un om real se opune oricărei religii, se opune chiar și unei religii a harului. Când vedem slava lui Dumnezeu existând în Isus Hristos, atunci, laolaltă cu vederea Dumnezeului cel înalt, ba chiar inclusă în vederea acestui Dumnezeu, avem și viziunea omului umilit, acuzat și judecat ca o creatură vinovată și pierdută. Doar astfel îl mai putem percepe pe om, adică ca fiind sub mânia judecății divine, dar, în acelșai timp, ridicat și slăvit în calitatea sa de creatură aleasă și creată de Dumnezeu pentru eternitate. Acesta este omul real, omul văzut în oglinda harului lui Dumnezeu, care i-a fost oferit lui în Isus Hristos.
(Din Dogmatica Bisericii,
de Karl Barth,
Herald, București, 2008, p. 228)