
Oare într-adevăr, cerând și luând, știi, Iosife, pe cine ai luat? Oare, venind la cruce, coborându-L pe Iisus, știi oare pe cine ai ținut în brațe? Dacă știi într-adevăr pe cine ții, acum ai devenit bogat! Și oare cum săvârșești această preaînfricoșătoare îngropare a trupului dumnezeiesc al lui Iisus? Vrednică de laudă e râvna ta, dar mai vrednic de laudă sufletul tău. Oare într-adevăr nu te-nspăimânți purtând pe mâini pe Cel de care se-nspăimântă Heruvimii? Sau, desigur, cu câtă frică înlături ștergarul de pe acel trup dumnezeiesc? Și cum îți pleci ochiul cu smerenie? Nu te temi să te uiți când dezvelești firea trupului celui mai presus de fire al lui Dumnezeu? Spune-mi, Iosife, oare îngropi într-adevăr spre răsărit pe Cel mort, Răsăritul răsăriturilor? Și-nchizi tu oare, ca la morți, cu degetele tale, ochii lui Iisus, ai Celui care a deschis ochii orbului cu preacuratul Său deget? Și-nchizi tu oare gura Celui care a deschis gura celui mut? Și Îi împreunezi mâinile Celui care a întins mâinile uscate? Sau legi, ca unui mort, picioarele Celui care a poruncit picioarelor paralitice să meargă? Și ridici pe pat pe Cel care i-a poruncit slăbănogului: „Ia-ți patul tău și umblă?” (Ioan 5.8). Oare torni și miruri pe Mirul ceresc, Care S-a revărsat pe Sine și a sfințit lumea? Și oare îndrăznești să ștergi acea coastă încă sângerândă a trupului dumnezeiesc al lui Iisus, al lui Dumnezeu Care a vindecat pe cea cu scurgere de sânge? Și speli oare cu apă trupul lui Dumnezeu, Care pe toți i-a spălat și le-a adus curățire? Și ce lumânări vei aprinde pentru Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul? Și oare ce cântări de îngropare vei aduce Celui lăudat neîncetat de toate oștile cerești? Oare verși și lacrimi, ca pentru mort, pentru Cel care a lăcrimat și pe Lazăr cel mort de patru zile l-a înviat? Și jelești oare pe Cel care a adus bucurie tuturor și a risipit întristarea Evei?
Cu adevărat fericesc mâinile tale, Iosife, care au îngrijit și au atins mâinile și picioarele încă sângerânde ale dumnezeiescului trup al lui Iisus. Îți fericesc mâinile care s-au apropiat de coasta sângerândă a lui Dumnezeu, înaintea lui Toma, necredinciosul cel credincios și curiosul vrednic de laudă. Fericesc gura ta, sărutată fără a-i fi deajuns și lipită de gura lui Iisus, care s-a umplut de Duh Sfânt de acolo. Fericesc ochii tăi, care s-au aflat înaintea ochilor lui Iisus și s-au făcut părtași de la ei de lumina cea adevărată. Fericesc chipul, care s-a apropiat de chipul lui Dumnezeu. Fericesc umerii tăi, care au purtat pe Cel care-i poartă pe toți. Îți fericesc capul tău, de care s-a apropiat Isus, Capul tuturor. Îți fericesc mâinile, în care ai ținut pe Cel care ține toate. Îi fericesc pe Iosif și Nicodim, că s-au făcut înaintea Heruvimilor slăvitori și purtători de Dumnezeu; s-au făcut slujitori lui Dumnezeu înaintea celor cu câte șase aripi, cinstindu-L și acoperindu-L pe Domnul nu cu aripi, ci cu giulgiuri. Cel de care se cutremură Heruvimii, pe Acesta Îl poartă Iosif și Nicodim pe umeri și toate cetele celor fără de trup sunt încremenite de uimire.
(Omilia La Sâmbăta Mare, de Epifanie de Salamina, PSB 12, pp. 262-263)