
O zi cu Tine, Doamne, ca un vis,
dar cât de-adevărată și deplină!
Vin păsări de pe cerul cel întins de mâna Ta,
la mine în grădină.
Și la taifas cu Duhul Tău când stau,
pe tâmple mi se-așează ploi de gând mănos,
cum toamne strălucite n-au adus
vreodată pe pământ.
Sau de încep, în ascultare, sfat să iau,
cum gâza-n sacii ei, polen,
se-nlătură din aer deodat
văzduhul tot – și-i doar un cer solemn
și-o preumblare sfântă și-mpreună
prin humusul secundei sfărâmate,
cum se domoală valuri în lagună,
sub tălpile triremelor uitate.
O zi cu Tine, Doamne, și rămân
cu înc-o zi ne-mbătrânit și bun…
Sunt aerul mai plin cu un plămân,
ca seva, în nuiaua de alun.
(Ionatan Piroșca)