Am propus să ne petrecem luna de miere în tramvai. Iar ea a zâmbit amuzată și a acceptat imediat. Toată ziua stăteam amândoi cu fruntea lipită de geam și priveam orașul. Patul nostru stătea nefăcut într-un colț, se mai odihnea din când în când în el vreo bătrână. Dimineața ne sculam în înghesuiala tramvaiului acoperiți cu flori aduse de toți călătorii matinali. Doar eram în luna de miere. Ea cânta și toți călătorii fredonau odată cu ea. Își întindea rufele pe frânghie de-a lungul vagonului și bombănea c-o să le găsească până seara iarăși murdare. Dar eram veseli. Valsam printre călători în ritmul trosnetului de șine. Inima se rumenea în mine ca pâinea în cuptor când ne întâmpinau în piețe cu muzică de fanfară, îmi miroseau pieptul și subțioara a pâine proaspătă. Treceam cu tramvaiul pe sub Arcul de Triumf, treceam prin Cișmigiu și toți copiii alergau în urma noastră.
(Excelentă meditație scrisă de Cristian Popescu și inclusă în volumul 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română, selectate și editate de Marius Chivu și Radu Vancu – Nemira, București, 2016)