După ce a primit Premiul Nobel pentru Literatură, Albert Camus îi trimite o scrisoare emoționantă profesorului Louis Germain. Pe când Camus era doar un băiețandru, când nimeni nu întrezărea nimic din ce urma să fie, acest dascăl a intuit totul. A știut să „citească” bine în inima și-n mintea puștiului. I-a observat cu atenție inteligența, talentul și sârguința, iar apoi l-a încurajat cum a știut mai bine. Celebrul scriitor de mai târziu n-a uitat însă acest important detaliu.
Iată ce-i scria la 19 noiembrie 1957:
Dragă Domnule Germain,
Am lăsat să se mai domolească zarba stârnită în jurul meu, înainte să-ți vorbesc din străfundul inimii mele. Am primit un premiu mult prea măreț, un premiu pe care nici nu l-am căutat, nici nu l-am solicitat. Dar când am auzit vestea, primul meu gând, după mama, a fost la dumneata. Fără dumneata, fără mâna plină de afecțiune pe care ai întins-o copilului mărut și sărman ce eram, fără învățăturile și exemplul dumitale, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.
Nu pun mare preț pe premiul ăsta. Dar cel puțin îmi oferă șansa de a-ți spune ce ai însemnat și ce însemni încă pentru mine, și să te asigur că toate eforturile dumitale, munca dumitale și generozitatea cu care i te-ai dedicat trup și suflet, toate acestea sunt încă vii într-unul dintre micii dumitale școlari care, în ciuda trecerii timpului, nu a încetat să fie elevul dumitale recunoscător.
Te îmbrățișez din toată inima mea.
Albert Camus