O boală numită anomie

O

Modernitatea s-a clădit în bună măsură pe elementul social. Proeminența societății în raport cu cea a individului este deja o marcă a vremurilor noastre. Legile și preverderile sunt date în marea lor majoritate pentru a reglementa viața publică, acea viață care se consumă dincolo de tine însuți și de relațiile tale familiale. Structura economică a lucrat și ea în favoarea acesteia: tot mai mult stăm la birou sau pe șantier decât în propriile noastre fotolii. Petrecem mai multe ore săptămânal cu colegii de serviciu decât cu familia sau rudele. Diferite regimuri politice de-a lungul ultimelor secole și-au propus să întrețină consensul social, să creeze o lume mai bună. Acum democrația își face numărul, să zicem așa. Dar, dincolo de aceste detalii, trebuie să recunoaștem: societatea se poate îmbolnăvi. Condițiile sociale și psihologice pot fi atât de precare, încât stabilitatea socială să fie ruinată. Când lucrul acesta se produce, putem vorbi de anomie.

Emil Durkheim, renumitul sociolog francez, considera că pierderea stabilității sociale și rapiditatea cu care societatea experimentează lucruri noi conduce la o anumită dezordine. El privește această dezordine ca o dezrădăcinare, aducând aici critici modernismului nostru fragil. Dar, în definitiv, cam despre asta ar fi vorba. Anomia afectează integrarea socială și psihologică a oamenilor în diferite structuri sau instituții. Schimbările sunt așa de rapide (pe toate planurile), regulile jocului devin așa de particulare și competitivitatea atinge parsoxismul. Așa se explică – în opinia unora – creșterea numărului de sinucideri. Dar nu numai gestul extrem trebuie luat în discuție, ci și faptul că depresiile se înmulțesc în țările cele mai dezovltate. Există o legătură dureroasă între progresul economic al unei țări și fragiliatea ei socială.

Lucrurile devin mult prea complicate pentru modernul grăbit și superficial. Și nu numai complicate, ele devin din ce în ce mai paradoxale. Pe de o parte strigăm după socializare, pe de altă parte alergăm prea repede în turnurile noastre de fildeș. Societatea monolitică a altor vremuri este acum o nostalgie istorică fără nici o consistență. În condițiile date, cred că numai Biserica lui Hristos mai poate oferi un anomiei un real antidot. Doar prin relațiile frățești mai putem salva ceea ce omul a pierdut în spectrul social. Avem toate ingredientele în cadrul ei, trebuie doar să trecem la acțiune. Cu vigilență și autenticitate, să ne apropiem unii de alții…

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.