Așa sună cuvintele unui reprezentant NASA în ceea ce privește sfârșitul lumii. Se numește David Morrison și afirmația privește data de 21 decembrie. Potrivit prezumțiilor civilizației Maya, atunci ar trebui să fie sfârșitul lumii. Oameni de știință, filozofi și teologi au promovat în bună măsură găselnița. În logica evenimentelor, după ce mass-media a mâncat și ea o pâine caldă, trebuia să auzim și părerea NASA. Notorietatea acestei organizații, respectul de care (uneori pe drept) se bucură, face din declarațiile ei adevărate verdicte.
Se spune, așadar, că nu e nimic adevărat din punct de vedere științific. Sfârșitul lumii nu are cum avea loc la data anunțată pentru că nu s-au întrunit anumite condiții. Dacă era să fie adevărat, NASA ar fi trebuit să observe modificări prevestitoare. Ar fi trebuit să constate anumite anomalii, să surprindă anumite fenomene inedite sau ceva de genul ăsta. Dar nimic. Toate sunt ca la începutul zidirii – cum spune Scriptura. Atunci de ce să intrăm în panică?! Are vreun rost întreaga isterie?! Desigur. Poate nu pentru NASA, dar pentru mijloacele de informare în masă, pentru studiorile de film și pentru mediocrii – cu siguranță da.
Ce interesant se mișcă lucrurile, nu-i așa?! Atâta vâlvă până acum, iar în cele din urmă aflăm că totul este în van. Hilare mi se par ambele poziții: și cei care fac scenarii pentru 21 decembrie, dar și cei care cred că sfârșitul lumii ar putea fi preconizat cu date exclusiv științifice. Cred că suntem într-o dublă eroare speculată copios de ambele tabere. Să nu ne lăsăm vrăjiți, așadar. Adevărații credincioși nu așteaptă sfârșitul lumii, ci A Doua Venire a lui Hristos. E cu totul altceva!