Ce legătură are mișna, tosefta și talmudurile cu interpretarea Noului Testament? Dar midrașurile și alte surse iudaice mai puțin cunoscute? Există o dependență reală între Evangheii și scrierile anterioare (nu doar ale Vechiului Testament)? Și dacă toate acestea sunt importante, înseamnă că Noul Testament nu poate fi interpretat prin el însuși. Contextul iudaic mai larg (în special literatura intertestamentară) este definitoriu pentru a înțelege cuvintele Mântuitorului.
În această cheie tâlcuiește Evanghelia și Michael Remaud, specialist în exegeza rabinică la Institutul Albert Decourtray. În lucrarea Evanghelie și tradiție rabinică (Pleroma, București, 2020), autorul ne introduce cu răbdare în scrierile cele mai importante ale iudaismului post-exilic (rabinic), pentru a ne familiariza cu bogăția de subiecte și perspective. Apoi, metodic, precum la școală, ni se oferă exemple concrete din evanghelii, interpretate în lumina acelor scrieri.
Cititorul este surprins să decopere cum expresia „nu va trece nicio iotă” are precedente foarte interesante înainte de Isus. De asemenea, rolul teologic și simbolic pe care-l are asinul în istoria răscumpărării lui Israel trece dincolo de simplul eveniment de dinainte de Patimi. Alte paralele toponimice fascinante (cum ar fi: fântâna lui Iacov), dar și tipologii dintre cele mai frapante (cum ar fi: Pavel și Iona) întregesc paleta de subiecte. Cel mai puțin familiarizat cu această abordare va avea surprize pe fiecare pagină, înțelegând cât de bine s-a pliat Mântuitorul pe cadrele gândirii iudaice, căreia – după trup – îi aparținea.
Aș spune că această carte este, întâi de toate, pentru predicatori. Aceștia ar trebui să-și îmbogățească în permanență cultura teologică, apelând cu smerenie la exegeze dintre cele mai avizate. Acum când lectura Vechiului Testament (și, mai mult, a literaturii celui de Al Doilea Templu) este puțin încurajată, avem nevoie de cineva care să ne arate cum stau, de fapt, lucrurile. Doar o lectură amplă a textelor neotestamentare, cu o ancorare validă în solul lor iudaic, ne va putea conduce spre soluții hermenutice corecte. Altfel, băjbâim fără niciun reper, săpăm doar la suprafață, facem legături cu totul nepotrivite.
Avem aici o unealtă pentru interpreți și o delectare doctă pentru cei care, deși nu predică, sunt interesați de înțelesurile Scripturii dincolo de ceea ce primesc la biserică.