Noua îmbisericire

N

Ne întoarcem, așadar! Vremea cea aprigă a restricțiilor a trecut. Ne luăm înapoi spațiul bisericii, chiar dacă o vom face după reguli precise. Nici nu mai contează. Important e că, în sfârșit, repirăm toți același aer. Câteva ceasuri bune pe săptămână suntem împreună, iar viața liturgică își reia – anevoios, dar entuziast – traseul. O bucurie ce-am așteptat-o de mult, un zâmbet larg pe care nimeni n-are voie să ni-l ia.

Dar cu ce gânduri/convingeri ne întoarcem? Bisericile sunt aceleași, așa cum le-am lăsat, dar noi mai suntem aceiași? Sincer, sper că nu! Aș vrea să știu că suntem diferiți, adică mai înțelepți și mai maturi. Încercările au acest efect în viața oamenilor, au lucrarea lor. Nădăjduiesc să fi fost ele lucrătoare și-n ce ne privește. Prin urmare, pun aici câteva din năzuințele mele pentru noua îmbisericire.

  • ne este clar, sper, că biserica nu este acasă. Desigur că ce facem acasă e important, că în creuzetul propriului cămin ne primenim și ne șlefuim sufletele, însă biserica e totuși „acolo unde mergi”. Și e bine că-i așa, spiritual și psihologic.
  • ne este clar, sper, că biserica este un loc sacru. Să fim înțeleși: aici mă refer la clădirea în sine, la locul acela de care ne leagă atâtea amintiri și năzuințe. Cel puțin prin scop (a fost dedicat închinării publice), lăcașul bisericii trebuie valorizat cum se cuvine.
  • ne este clar, sper, că slujbele publice trebuie reformate. Mă feresc să dau rețete, păstrându-le pentru spațiul unde am responsabilități directe. Dar, în linii mari, slujbele noastre trebuie să fie net superioare celor dinainte de pandemie. Și asta prin concinzie, profunzime, eficiență și altele asemenea.
  • ne este clar, sper, că relațiile de calitate presupun comportamente adecvate. Viața ne poate separa (fizic) unii de alții, dar atunci când lucrul acesta se întâmplă, alte resorturi ar trebui să fie puse în mișcare. Unitatea noastră creștină ar trebui să transceandă proximitatea pentru a fi cu adevărat opera Duhului Sfânt.
  • ne este clar, sper, că viața spirituală trebuie consolidată mereu. Spaima majorității dintre noi (mă refer la teama unei morți iminente prin contaminare) ne-a arătat cam pe unde ne aflăm. Ne-a arătat cât de multă demagogie zace în noi și cât de puțină consistență. Indiferent ce va fi în viitor, să nu mai irosim nicio clipă. Să investim inteligent în evoluția noastră duhovnicească.

Vă las să adăugați și altele. Cu siguranță multe sunt învățămintele acestei perioade. Se vor scrie cărți și se vor face analize, iar toate acestea le privim ca o normalitate. Până una-alta, să avem grijă cum ne îmbisericim. S-o facem nu numai cu exuberanță, ci și cu precauție. Oare pandemia n-a fost îngăduită (și) pentru a ne facilita, indirect, reforma de care avema nevoie?!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.