„Ninge cu amintiri…”

Internetul e plin de surprize. Cauți ceva și găsești… altceva. Așa am dat peste o poezie intitulată Zăpezile de altădată, scrisă de Lidia Burduja. Am citit-o cu plăcere, poate și datorită coloanei sonore semnată de Stephen Schlaks. „Ninge cu amintiri pe al nostru vis” – așa începe totul. Apoi, cu iz bacovian, „cerul plânge gri corbii care mor”, pentru ca să aflăm, în cele din urmă, că „muza a plecat”. „Ce-ar mai fi de scris?” – se întreabă retoric poeta, iar poezia continuă în acest spirit. Ușor patetic, dar folosind metafore vii, tonul devine tot mai grav și mai profund.
Este, probabil, o reușită asociere între stările interioare și zăpada care cade în aceste zile peste România. Invită la melancolie, dar dacă nici în zile geroase de iarnă nu ne permitem asta… atunci când? Un poem clădit pe binomul despărțire-reîntâlnire, care se profilează în orizontul zăpezilor de altădată care-și află rostul în iubirea adevărată dintre oameni.
Sper să vă placă!