Niciodată singuri

N

Totul se fundamentează pe o întâlnire. Este acea confrutare existențială cu Dumnezeul care ne-a creat și are un plan pentru noi. Definitorie și ultimativă, această întâlnire e o bună ocazie ca El să ni se descopere, iar noi să începem a ne cunoaște cu adevărat. Iată miza cărții Dumnezeul care urmărește, apărută anul acesta la Societatea Biblică Română (Oradea) și scrisă de Cecil Murphey. În mod mai puțin obișnuit, Dumnezeu este privit drept Urmăritorul. Cu ochii pe noi încă din zorii creației, El continuă să ne caute și să ne întindă mâna. Grija divină are drept țintă sufletul nostru, mereu în căutare de absolut. Scriptura aduce exemple elocvente în acest sens, descriindu-ne în felul acesta caracterul unic al lui Dumnezeu.

Prima ipostază ni-i aduce în prim plan pe Adam și Eva, după Cădere. Protopărinții noștri față în față cu Dumnezeu. Iată punctul zero a vieții de credință. Interogați până în măduva oaselor, obligați să coborâm în noi înșine, aceasta este – de fapt – linia de start. Atunci constatăm că Dumnezeu nu e doar sfânt, ci și atotștiutor. Avraam reprezintă a doua ipostază. Este vorba de relația bătrânului tată cu mult așteptatul fiu, Isaac. Când i se cere să-l jertfească, Dumnezeu de fapt îl obligă pe patriarh să priveasă în intimitatea propriei inimi. Acolo va găsi, probabil, un atașement aproape idolatru față de copilul născut prin făgăduință. Această introspecție reprezintă scopul întregului episod. Dumnezeu-Urmăritorul îl găsește pe Avraam și, după ce-l probează, I se revelează într-o nouă lumină. A treia ipostază îl vizează pe Iacov. Înșelător a fost acasă, ca fiu; înșelător a fost departe, ca ginere. Nu te-ai aștepta ca providența să-l urmărească și nici să-i pregătească un destin extraordinar. Și totuși, Dumnezeu nu se dezice. Îl caută până-l găsește, de fapt îl ajută pe Iacov să se regăsescă pe sine. Se luptă cu Dumnezeu o noapte întreagă, dar va ieși din acea confruntare schimbat și temerar. Întreaga lui recunoștință se va îndrepta spre Ocrotitorul și Urmăritorul său. Privind în urmă, nu se va mai vedea pe el și iscusința lui, ci-L va vedea pe El. A patra ipostază ni-l zugrăvește pe Iov. Tatăl rămas fără copii, proprietarul rămas fără proprietăți, sănătosul rămas fără sănătate, Iov este năpădit de întrebări. I le pune lui Dumnezeu, după ce aude explicațiile insuficiente ale prietenilor săi. În final, recunoaște că propria teodicee are fisurile ei. Așa că, dezarmat se predă în mânile primitoare ale lui Dumnezeu. Din nou este într-o relație profundă cu El, din nou începe să trăiască.

În aceeași notă, autorul introduce alte biografii precum Balaam, Iosua, Samson, Samuel, Saul, David, pentru a încheia poate cu cel mai dramatic exemplu: Ilie. Acest profet ne pune în fața unor paradoxuri uimitoare. Unul dintre acestea e alternanța dintre victorie și deznădejde, în cadrul unor evenimente de mare încărcătură. Într-o zi Ilie fugărește sute de profeți falși, într-o altă zi el însuși este fugărit de trimișii Izabelei. Și-ntr-o postură și-n alta, omul acesta lasă în urmă o biografie mereu pilduitoare. Asemenea lui, trecem și noi adesea de la o stare la alta. Însă, Dumnezeu rămâne punctul central, imuabil. El nu se schimbă și ne așteaptă și pe noi să devenim ca El. În sensul acesta El vine după noi în cele mai neobișnuite situații, îndreptându-ne.

O întreagă doctrină este expusă, aici, cu ajutorul biografiilor. Asemenea unor martori, personajele din Scriptură sunt chemate să confirme. Să ne arate că Dumnezeu rămâne același. Fiecare pagină este o consolare. Autorul nu abuzează de bunăvoința cititorului, ci-și prezintă argumentele în cel mai susccint mod. Nu despre frică este vorba, de acea fobie religioasă din fața unui zeu capricios. Ci de încrederea care se naște în urma unei relații dintre om și adevăratul Dumnezeu. Niciodată agasant, acest Dumnezeu este totuși pe urmele noastre. Nu-i suntem indiferenți. Ne-a creat, ne-a pregătit un plan mântuitor, prin urmare Îi pasă de noi. Teismul sugerat de această carte e foarte personal și încurajator. Dumnezeu este pus în relație nemijlocită cu omul, iar acest lucru se întâmplă în cel mai elegant mod.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.