Într-un interviu apărut recent pe www.cotidianul.ro aflăm despre rolul pe care Ortodoxia – inclusiv românească – îl poate juca în cultura Europei Occidentale. Intervievatul este reputatul filozof și teolog ortodox Christos Yannaras, considerat cel mai mare gânditor al Greciei contemporane.
În opinia domniei sale țările predominant ortodoxe din UE – Bulgaria, Cipru, Grecia, România – sunt chemate să dea un sens vieții, existenței și coexistenței noastre în Europa. Ați citit bine: asupra credinței ortodoxe apasă o responsabilitate de mare anvergură. Chemarea ei ar fi să dea o noimă întregului tumult european, să propuna paradigme indubitabile și să călăuzească spre drumul cel bun.
Rolul salvator al ortodoxiei – pusă de autor în raport de superioritate cu Biserica Romano-Catolică – are de-a face în primul rând vocația eclezială. Dacă Apusul trăiește cu paradigma materialismului, ortodoxia trebuie să continue să ofere o speranță, o lumină, să vorbească oamenilor despre enigma vieții și a morții. Sacerdoții trebuie, așadar, să promoveze toate aceste valori mai presus de simpla moralitate sau implicarea socio-politică.
Punând în balanță cele două tradiții – răsăriteană și apuseană – Yannaras afirmă: Civilizația apuseană a organizat politic biserica, a instituit-o social, a făcut ca însăși credința să fie decăzută din rosturile ei prin necesitatea dovezilor logice ale existenței lui Dumnezeu. A înlocuit existența cu psihologia, mai exact cu iluziile psihologice create de om. Citind fraze ca și aceasta te poți gândi că nimic bun nu locuiește în creștinismul apusean. Totul este pervertit și artificial, în vreme ce spațiile ortodoxe trăiesc pe cele mai înalte culmi ale spiritualității.
Revenim însă de unde am plecat citând pentru ultima dată din declarațiile teologul grec: Biserica Ortodoxă este aristocrația Europei. Și cu asta cred că s-a spus cam tot ce era important. Totul este discutabil, echivoc și fragil într-o Europă ce abia învață să umble. Dar miza nu este pierdută: ortodoxia va juca un rol mesianic în toată această tevatură. Suntem invitați să credem în puterile miraculoase ale acestei confesiuni, în forța ei de penetrare socio-culturală și în rolul decisiv ce-l va juca în lupta cu metehnele Occidentului. Deși în minoritate, credincioșii ortodocși vor face față invaziei consumerismului european și-l vor metamorfoza. De fapt cam așa gândesc și prelații Bisericii Ortodoxe Române.
Să fim totuși realiști și, dacă nu cer prea mult, biblici. Nu de o confesiune creștină are nevoie Europa (oricum s-ar numi ea), ci de Dumnezeu. Ceea ce lipsește nu este o tradiție sau alta. Tiparele de comportament și cele ideologice sunt deja cimentate atât în Răsărit, cât și în Apus. De ce să continuăm cu aceeași atitudine frustrată în raport cu cei diferiți de noi?! Istoria Europei de Est confirmă o anumită stângăcie în ceea ce privește alteritatea, dar chiar să nu ne mai revenim?! Oare occidentul se va entuziasma în fața ortodoxiei doar pentru mesianismul ce-l induce?! Mă îndoiesc…
Sunt absolut sigur că o întoarcere sinceră la Dumnezeu va aduce vremuri de înviorare și sens în viață. Nu un Dumnezeu pus în tipare confesionale, nu un Dumnezeu orodox, nici catolic, nici protestant, nici neoprotestant. Nevoia europenilor este cea a psalmiștilor, doar că primii o recunosc mai greu: să lumineze Fața Lui peste noi.
Istoria şi nu numai discreditează poziţia domnului Yannaras. Afirmaţiile dumnealui mi se par mai degrabă ancorate într-un egocentrism dogmatic decât într-o analiză nepărtinitoare a realităţii. Nu neg faptul că biserica răsăriteană ar putea aduce un aport relativ relevant la reîncreştinarea Europei dar este o utopie să crezi că ortodoxia este soluţia.
Mai degrabă atitudinea corectă ar fi aceea de a ne vedea fiecare bârna din ochi pentru a nu repeta greşelile făcute. A te aplauda singur nu aduce nici un progres ci din contra „mândria stă înaintea căderii”.