
Datorită puterii lui Hristos, și oamenii pot păși pe calea lucrării Lui de unificare. Omul credincios se unifică mai întâi pe sine însuși, depășind dezbinarea dintre suflet și trup și dintre diversele sale tendințe. Aceasta se realizează prin întărirea spiritului, care echivalează cu o eliberare a trupului și a spiritului de patimile care slăbesc pe om și-l dezbină în sine însuși și în raporturile lui cu semenii și cu Dumnezeu. Omul dobândește astfel unitatea sau simplitatea lui în Dumnezeu și învinge forța descompunerii, a coruptibilității. Există însă și oameni care parcurg drumul invers, spre o tot mai mare sfâșiere lăuntrică, spre o despărțire de Dumnezeu și de semenii lor. Orgoliul, lăcomia, mânia, pofta nemăsurată sunt factorii acestor despărțiri și sfâșieri în firea umană, dar și cauza sfâșierilor din cultura umană. Din momentul înc are cultura se rupe din legătura ei interioară cu Dumnezeu, își pierde unitatea și se transformă într-o avalanșă pluralistă de idei, teorii sau ideologii care provoacă confuzia și dezorientarea omului secularizat.
(Din Iisus Hristos Pantocrator, de Dumitru Popescu, EIBMBOR, București, 2005, pp. 103-104)