Internetul este în același timp naufragiul și pluta: te scalzi în urmărire, în așteptare, nu te poți lăsa pradă doliului după o poveste, totuși, îngropată și, în același timp, navighezi în mediul virtual, te agăți de prezențele factice care bântuie pe web, deci, în loc să te descompui, refaci legătura. Și de n-ar fi decât mica bulină verde care indică faptul că celălalt este Online! Ah! Mica bulină verde, îmi amintesc cât este de reconfortantă! Chiar dacă celălalt te ignoră, vei ști unde este: acolo este, pe ecranul tău, este fixat, într-un fel, în spațiu, oprit în timp. Mai ales dacă lângă micul punct verde e scris Web: ți-l poți atunci imagina acasă, în fața computerului, ai un reper în delirul de posibilități. Mai mult te-nspăimânți când bulina verde indică Mobil. Mobil, vă dați seama?! Mobil, vasăzică nomad, vagabond, liber! Prin definiție, mai dificil de localizat. Poate fi oriunde cu telefonul acela al lui. Cu toate astea, știi ce face, în orice caz, așa ai impresia – un soi de proximitate care te liniștește. Presupui că lucrul pe care tocmai îl face îi face plăcere, altfel nu s-ar conecta din zece în zece minute. Poate că urmărește, la rândul lui, ceea ce faci tu, ascuns astfel în spatele peretelui? Puști care spionează. Asculți aceleași melodii ca el, aproape în timp real, coabitați în muzică, dansați chiar în atmosfera care-l provoacă să bată ritmul. Și când nu este acolo îl urmărești grație indicației orare a ultimei sale conectări. Știi la ce oră s-a trezit, de exemplu, pentru că evident primul gest pe care-l face e să se uite pe propriul perete. La ce moment al zilei ochii i s-au pironit pe cutare ori cutare fotografie pe care a și comentat-o. Dacă a avut o insomnie în toiul nopții. Nici nu e nevoie s-o spună. În sfârșit, ajungi un adevărat rapsod: brodezi legături pe deasupra spațiilor albe și-ți regăsești echilibrul. Nu degeaba i se spune web. În țesătura asta, ești când păianjenul, când țânțarul. Și-n ea exiști unul pentru celălalt, unul prin celălalt, toți sunt legați prin religia comună. În lipsă de comuniune, se comunică. Bineînțeles că asta face și rău, da, sigur că da: celălalt este conectat, dar nu cu tine. Poți să-ți imaginezi orice, îți și imaginezi absolut orice, te uiți pe profilurile noilor lui prieteni, prietenelor, pândind vreo postare revelatoare; îi decriptezi cel mai mic comentariu, faci neîncetate verificări de pe un perete pe altul, reasculți melodiile pe care le-a ascultat și el, îi interpretezi versurile, te informezi ce gusturi are, îi vezi fotografiile, postările video, pândești geolocalizarea, evenimentele la care va participa, navighezi ca un submarin în oceanul de fețe și de cuvinte. Uneori asta îți taie respirația, ești în apnee pe marginea uitării unde ai fost lăsat. Dar e mai puțin dureros decât să nu știi nimic, nimic absolut, să fii decuplat.
(Extras din Femeia inventată, de Camille Laurens)