Naturalețea vieții duhovnicești

N

Nu trebuie să uităm însă că în viața duhovnicească există o desfășurare naturală și funcționează legi inamovibile. Când un popor, o lume întreagă, suferă cu răbdare ca un om; când nimeni nu acuză pe altul pentru suferințele sale; când nu devine arogant și nu ajunge la insulte, ci așteaptă cu răbdare; atunci primește drept răsplată o odihnă interioară. Din multa lui durere și din căutare se naște balsamul mângâierii. Răsare o lumină bucuroasă, care, chiar dacă nu constituie plinătatea revărsării de lumină așteptată, e totuși mângâierea unei aurore care prevestește răsăritul…

De la mângâierea umanității ajungem la plinătatea divino-umanității. Cuvântul se întrupează. Duhul se pogoară, țărâna se înalță. Ia ființă Biserica. Toate câte le-am văzut ca în oglindă de la distanță, acum le trăim în mod conștient ca un dar cu toată ființa noastră. Pătrundem în raiul liturgic al Bisericii. Ajungem la împlinirea nădejdii. La lumina care umple cerul, pământul și cele de dedesubt…

Cei care s-au luptat, au suferit și au plâns atât de mult erau desigur pregătiți să primească vestea cea bună a Învierii. Să intre la praznicul bucuriei, să trăim cu toții împreună în Biserica Cuvântului lui Dumnezeu. A Cuvântului lui Dumnezeu Care Se face om pentru ca să-l mântuiască pe om, Care Se jertfește pentru toți, Care le oferă pe toate și-i îmbrățișează pe toți, chiar și pe cei ce-L răstignesc, ca să se alcătuiască o turmă și un Păstor, Care lasă necontenit cele nouăzeci și nouă de oi căutând-o pe una singură, pe cea pierdută (Lc. 15,4).

Această ieșire din staul în căutarea uneia dezvăluie sfințenia, misiunea universală și lărgimea unicului staul al nostru al tuturor. Ne mângâie sufletul fiecăruia și face să lucreze în adâncurile omului aluatul Împărăției cerurilor, focul inimii și mia iubirii pentru fiecare om, pentru fiecare făptură, chiar și pentru diavolul însuși.

(Vasilios GondikakisIntrarea în Împărăție sau modul liturgic, ediția a II-a, Deisis, Sibiu, 2007, pp. 153-155)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.