Prea ancorați în vremelnicia clipei, în mirajul evenimentelor și în imediatul cotidian, uităm esențialul. Am fost creați pentru a trăi veșnic, iar faptul acesta e atât de măreț încât ne copleșește. Gândul pare a ajunge greu la asemenea înălțimi, de aceea abdică neputincios mulțumindu-se cu efemerul din jur. Și totuși, condiția de creștin obligă mintea și inima să se ancoreze sus, într-o realitate care ne depășește, dar spre care tânjim neostoit. Ce ne așteaptă dincolo este infinit mai valoros decât ceea ce gustăm aici, ceea ce nu înseamnă că trebuie să umblăm mereu cu capul plecat, într-o stare de tristețe indusă, fariseică. Dimpotrivă, suntem chemați să trăim în perspectiva marilor făgăduințe, fiind în același timp vrednici de chemarea pe care Dumnezeu ne-a făcut pentru această viață.
Aceasta este și ideea cărții Surprins de speranță, scrisă de Tom Wright (care este, de fapt, N. T. Wright) și apărută anul acesta la editura Metanoia din Oradea. Apreciatul teolog englez, a cărui notorietate a depășit demult spațiul anglican, ne adreseacă o dublă și dificilă întrebare: „În cine ți-ai pus încrederea pentru viața aceasta? Dar pentru cealaltă?”. A avea un răspuns senin în fața unei asemenea provocări, o convingere corectă și asumată în mod temeinic, iată un deziderat spre care tinde orice creștin serios. Nu ți-e totuna ce va fi când toate cele de aici n-au să mai fie. Viața este mai mult decât supraviețuire, așa cum condiția mântuirii prin Hristos este mai presus de cea mai mare bucurie a existenței pământești.
Structurată în trei părți, lucrarea se ocupă întâi de pregătirea cadrului acțiunii. Aici suntem familiarizați cu termenii: speranță, viață, moarte, destin etern. Într-un stil atrăgător – așa cum subînțelege oricine citește Wright – suntem purtați printre concepte dintre cele mai diverse. Autorul își propune în această primă parte să demoleze. Toate clișeele posibile este pulverizate, iar nădejdile frivole sunt aruncate peste bord. Sute de ani de gândire creștină sunt expuși unei radiografii necruțătoare, dar benefice. Limbajul dulceag al creștinismului occidental (și nu numai) este înfierat în cel mai avizat mod cu putință. E prea importantă miza vieții de dincolo ca să ne bizuim pe prejudecăți confesionale sau de altă natură. Textele biblice trebuie tratate cu rigoare exegetică, fără teama că ne-ar putea conduce la concluzii nepopulare. Ni se introduce apoi planul viitor al lui Dumezeu, adică acel proiect divin ce se va duce negreșit la îndeplinire. Aici elementele escatologice abundă. Viitorul cosmic al creației, întrebările delicate ale fiecărui muritor și realitatea revenirii lui Hristos ne sunt explicate într-o notă ilustră. Autorul marșează pe învierea trupului, pe care o ancorează în paradigma Învierii lui Hristos. Conceptul de răpire (cu sensu clasic de plecare a noastră în cer) este corectat la sânge și așezat în matca lui noutestamentală. O sumedenie de surprize întâmpină cititorul, solicitându-i onestitatea și înțelegerea. În fine, ca un fel de concluzie practică, partea a treia se ocupă de înviere și misiunea Bisericii. Totul este integrat în teologia Împărăției lui Dumnezeu, în acele sensuri care depășesc activismul confesional. A merge spre lumea flămândă conștient de resursele pe care ți le oferă Dumnezeu înseamnă mult. A-ți construi o doctrină stabilă, bine articulată biblic și relevantă este cu adevărat un leac pentru suflet. Mărturia Bisericii derivă din convingerile ei și nu din strategii adesea frivole și ineficiente.
Pe scurt, această carte e „hrană tare”. Pe alocuri ai impresia că autorul îți răpește până și ultima speranță, înfige securea la rădăcina unor iluzii care-ți erau așa de dragi. Te simți descumpănit, scos la tablă și prins cu tema nefăcută, chiar incomodat. Ai senzația unui duș rece, a bisturiului chirurgical ce taie exact pe unde trebuie. Însă, dacă reziști până la capăt, dacă poți să-ți sacrifici prejudecățile, vei fi răsplătit. Speranța va crește mai viguros din pământul primenit al inimii cunoscătoare. Argumentele la care-ai renunțat te stânjenesc, atunci când ai luat act de realitatea Scripturii. Pentru că, vă rog să mă credeți, N. T. Wright chiar dorește să ne sporească nădejdea. Doar că, trecând-o prin concepte specifice, ne-o cizelează într-un mod aparte. Miza e prea mare ca să credem orice, așa că nimeni nu se poate risca. Această analiză morfologică a speranței disecă textele într-un mod magistral, dar, pe de altă parte, leagă răni sufletești și aduce confirmări de mare calibru.