
Chipul dimineții strălucește mai puternic și mai senin decât toate ceasurile. El este începutul. Taina nașterii se reînnoiește în fiecare dimineață. Venim din somnul în care viața noastră a întinerit și simțim că: Trăim! Suntem!
Această ființă nou trăită se preface în rugăciune. Se îndreaptă spre El, spre Cel de la care vine: „Doamne, tu m-ai creat; îți mulțumesc că îmi îngădui să fiu, să trăiesc. Îți mulțumesc pentru tot ce am și ce sunt.” Viața nou percepută își resimte forța și sporește spre faptă. Se întoarce spre ziua care vine și spre sarcinile ei. Și această întoarcere se preface în rugăciune: „Doamne, în Numele Tău, în numele harului Tău îmi încep ziua. Să fie o lucrare pentru Tine!”
Acesta este ceasul sfânt al dimineții. Viața se trezește. Din nou conștientă de existența sa, îi aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru că a creat-o. Se îndreaptă spre ziua de lucru, pregătită să o ducă la bun sfârșit prin puterea lui Dumnezeu și pentru El.
(Romano Guardini, Despre semnele sacre)