Misticul din cetate

M

Născut la Focșani la 28 martie 1905, Ernest Bernea a fost unul dintre cei mai mari etnografi ai țării noastre. Pe lângă etnografie a fost preocupat la modul intens de sociologie și filozofie. Este receptat drept unul dintre cei mai mari intelectuali ai perioadei interbelice.

Tatăl său, Marcu, a fost un țăran moldovean din împrejurimile Galațiului, mama sa, Tudora, a fost fiica unui ardelean ajuns cărăuș în port. A avut o copilărie grea, atinsă de neajunsuri materiale și o sumedenie de privațiuni. Faptul că părinții s-au mutat după nașterea sa la Braila și au locuit într-un cartier muncitoresc își va pune definitiv amprenta pe personalitatea sa. La 13 ani i se îmbolnăvește tatăl, îi moare fratele pe front, iar Ernest rămâne cu cei patru frați mai mici. Este nevoit să lucreze, fiind, pe rând, vânzător de covrigi, îngrijitor în port, tăietor de lemne și preparator la matematică pentru familiile înstărite.

În aceată perioadă grea, extenuantă am putea spune, și-a descoperit înclinația spre desen și literatură. Așa se face că în 1926 începe Facultatea de Litere și de Filozofie din București, avându-i profesori pe Nicolae Iorga, Nae Ionescu și Dimitrie Gusti. Acesta din urmă la călăuzit spre cercetare în domeniul etnografiei românești și i-a inspirat acea pasiune ce-o va păstra toată viața. Între 1930-1933 a primit o bursă de specializare în sociologie și istoria religiilor la Paris și înca una la Freiburg (Germania) în filozofie unde va studia sub directa îndrumare a lui Martin Heidegger. În acest răstimp – mai exact în 1932 – o cunoaște pe Maria Patrichi (Marcela, cum o alinta el), o gălățeancă ce absolvise aceeași facultate și cu care se căsătorește cinci ani mai târziu.

Cochetează – ca mai toată generația lui – cu mișcarea legionară (va scrie în 1937 Stil legionar), dar pe fondul acesta continuă să creadă în valorile autohtone. Chiar înainte de această înclinație politică, s-o numim așa, Bernea este profund interesat de antropologia creștină scriind Crist și condiția umană (1932). Urmează apoi lucrările-forță ale savantului: Filosofia la Universitate (1937); Îndemn la simplitate (1939) și Timpul la țăranul român (1941). Activitatea lui este presărată de câteva volume de poezie și proză (Gând și cântec (1939); Moldovă tristă (1940); Pași în singurătate (1940) Firide literare (1944).

În anul 1942, Petru Comarnescu scria într-un articol: D-l Ernest Bernea este din acei oameni făcuți să vadă lumea mai frumoasă și pe oameni mult mai buni și mai puternici decât sunt. Un astfel de om, cu o asemenea condiție, reprezenta un adevărat pericol pentru regimul comunist. Așa se face că, după o perioadă de hărțuire psigologică, să fie judecat la 30 iulie 1955 și condamnat pentru crimă de activitate contra clasei muncitoare la 10 ani de muncă silnică. Va fi eliberat din detenție în 1962 dar va continua să fie urmărit până în anul 1988. La 83 de ani rămăsese încă – în ciuda presiunii psihice – un om integru și delicat.

S-a stins din viață după 1990, lăsând în urmă lucrări de pionierat în domeniul etnografiei și folclorului. Moștenirea sa trece însă dincolo de aceste preocupări. Bernea-omul ne-a lăsat un model de rezistență exemplară. Potrivit documentelor CNSAS, el a fost urmărit timp de 40 de ani, dar a continuat să lupte cu îndârjire.

Primiți vă rog următoarele citate dintre multele câte se pot oferi:

Omul bun muncește și se roagă.

Omul este o existență care își poartă frumusețile cu luptă. De aceea viața sa e atât de dramatică, dar și de frumoasă.

Bunătatea este o floare, este o esență a vieții morale și un semn că suntem rupți dintr-o lume nepământeană.

Sensul încercărilor vieții este înnoirea; ele ciocănesc rugina de pe suflet. Încercările grele ce se abat asupra noastră ne descoperă pe noi înșine, cei uitați nouă.

comentarii

Lasă un răspuns la Despre minciună | Pasi.RO Anulează răspunsul

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.