Am asistat și eu, cu ușoară crispare, la gestul lui Mihail Neamțu. Partea cea mai vizibilă (mediatic) este cea desfășurată în interiorul Parlamentului, deși discursul de fond a fost în piață. Materialul atașat surprinde aceste luări de cuvânt (inclusiv a d-lui Augustin Ofițeru). Cu o retorică bine articulată, liderii Partidului Noua Europă au atins problemele fierbinți ale momentului. Au făcut-o într-o manieră dinamică și argumentată, erijându-se, de asemenea, în reprezentanții virtuali ai societății civile.
Pe un ton apocaliptic, ni se arată cum degradarea moral-ecomonică a României atinge cote alarmente. Ion Iliescu este așezat (din nou) în vârful panteonului politic românesc, iar USL-ul în descendența mai mult sau mai puțin directă al acestuia. Întreg discursul își configurează în minte o caracatiță de tip mafiot, cu o grămadă de pericole și insinuări. Situația pare fără ieșire, mai ales dacă cetățenii onești și capabili vor rămânea doar simpli spectatori din fotoliu.
Subscriu pe fond celor prezentate. Dezbaterile recente mi-au confirmat încă o dată incapacitatea și meschinăria liderilor politici. De câțiva ani ne facem de râs în fața Europei, dacă ea a mai rămas singurul reper moral. Și totuși, nu știu de ce cred că Mihail – Arhengelul cel Mic, a căzut în derizoriu. Vulcanic peste poate, ignorând protocoalele de securitate ale Parlamentului, a forțat nota pe multe planuri. Nu-i pun la îndoială bunele intenții, cum nu sunt atât de naiv să nu observ și un interes electoral pe termen lung, dar, cu toate acestea, excesul lui de zel mă descumpănește. Îl prețuiesc enorm ca și teolog și umanist, însă învârtoșarea sa politică îmi produce un frison. Dar poate n-am eu cel mai bun simț civic sau poate nu pricep eu bine cum devine treaba…
Micul arhanghel, Mihail!
M
Am fost interesat să caut câteva informații despre domnul Mihail Neamțu și îl găsesc interesant. Desigur, ne-am dori ca politica în România să se facă într-un mod decent și echilibrat, dezbaterile să fie argumentate iar oponenții ireproșabili. Dar știm bine că nu este așa. Încă (și cine știe pentru cât timp) personajul ce se face remarcat trebuie să fie carismatic, dispus la ridicol uneori, inspirat (a se vedea poanta d-lui Băsescu cu „Crinii” pe care i-ar fi trimis d-lui Ponta). Nu performanța este hotărâtoare în a ne câștiga votul cât capacitatea de ne distra (mai potrivit aici englezescul „to entertain”).
Știu, cu toții suntem familiari cu situația românească. Dar citind câteceva (doar) despre domnul Neamțu mă gândesc că poate e modul dumnealui de a înțelege „cum devine treaba” și de a se impune pe scena politică românească.
Mărturisesc că la ambele „înscăunări” ale domnului Obama m-am simțit ușor complexat că nu am parte de astfel de exerciții oratorice din partea politicienilor români (poate doar cu ocazia discursului Regelui Mihai din Parlament, dar nu-l putem socoti în rândul acestora). Odată cu apariția acestui tânăr domn îndrăznesc să anticipez fărâme de discurs memorabile.
Îi voi urmări cu ceva curiozitate parcursul.
Doamne-ajută!
Răzvan.
Răzvan,
Iartă-mi răspunsul întârziat, dar numai acum am ajuns la cometariul tău (din motive tehnice).
Da, Mihail Neamțu este un personaj interesant care ar avea multe de spus în domeniul teologiei și culturii românești. Indiferent câte gafe ar face în spațiul public și eu cred că este bine intenționat. Din păcate, situația anormală în care ne aflăm de câteva decenii face ca să nu mai știm aprecia cum ar trebui să fie…
Și eu îmi doresc să aibă un parcurs cât mai coerent.
Cu bine.
„Teologul” Neamtu a devenit un simplu papagal… „Mihail Neamtu, numele tau este dezamagire!”
Ce trist, totuși. Neamțu putea să intre în sistemul universitar, să predea teologie și nu numai. A ales o cale riscantă, pe care adesea cade în derizoriu. Și, ce e mai trist, sesizez la el un soi de mesianism riscant. E dezamăgitor… așa este!