Numele întreg este Melchisedec Ștefănescu. S-a născut la Gârcina (jud. Neamț) în 1823 și a fost unul dintre cei mai reputați episcopi români ai vremii. Pe lângă poziția eclezială, Ștefănescu a fost și istoric, dar și membru al Academiei Române. S-a implicat și în viața cetății, să spunem așa. A militat pentru unirea Principatelor, a sprijinit reformele lui Cuza și, o vreme, a fost chiar Ministrul Cultelor. Se stinge la 16 mai 1892, în urma cu exact 120 de ani.
A scris mult pentru vremea lui. Ne-au rămas lucrări de liturgică, introduceri în Vechiul și Noul Testament, câteva tratate de dogmatică și o seamă de schițe istorice. Dar, una dintre cele mai cunoscute scrieri este Biserica Ortodoxă în luptă cu protestantismul, publicată în 1890. Să precizăm că atacul episcopului se îndreaptă împotriva calvinismului, iar drept argumente suplimentare prezintă și cele două Sinoade ce se ținuseră în Moldova la acea vreme.
Acest tratat virulent descrie atitudinea ortodoxiei românești față de o mișcare paralelă din punct de vedere istoric. Protestantismul s-a născut în mediul catolic și, dimpotrivă, Luther și Calvin au avut păreri elogiative la adresa Bisericii de Răsărit. Deși o cunoșteau puțin, reformatorii au fost atrași de ortodoxie ca de un miraj aparte. La câteva secole după declanșarea Reformei, când urmașii lui Calvin ajunseseră pe plaiuri mioritice, episcopul Ștefănescu (și nu numai) pornește o întreagă cruciadă împotriva spiritului protestant. Argumentele dogmatice sunt șubrede, însă patosul e nesfârșit. Luptătorul episcop taie în stânga și-n dreapta încercând să stârpească erezia calvină și în general orice sămânță de protestantism din solul patriei.
Să ne mai mirăm de atitudinea ortodoxiei româneÈ™ti față de neoprotestantism?! Lupta se dă deja de câteva secole È™i – cu mici excepÈ›ii – aproape nimeni n-ar avea dreptul să fie altfel decât ortodox. Știu, câteva miÈ™cări laice È™i-au adus È™i ele aportul. Punerea semnului egal între românitate È™i ortodoxie a ascuÈ›it săbiile. Mai È™tiu că nici în tabăra neoprotestantă atitudinile n-au fost niciodată cele mai ortodoxe (neconfesional vorbind), dar raportul de forÈ›e a fost oricum inegal.
Nu-mi doresc polemici gratuite în urma celor de mai sus. Aceia care mă cunosc personal știu deschiderile mele deopotrivă teologice și culturale. Dar, nu se cădea să lăsăm să treacă acest 16 mai fără să amintim un document de acum istoric. Să sperăm în vremuri mai bune și într-un alt nivel de toleranță. Doamne ajută!