Dietrich Bonhoeffer a fost unul dintre martirii secolului XX. Pastor luteran, teolog și etician de mare profunzime, Bonhoeffer a fost împușcat înainte cu trei săptămâni ca Adolf Hitler să se sinucidă. Părăsea această lume relativ tânăr, dar demn. A condamnat până la ultima suflare compromisul vârfului Bisericii Luterane. Ultima lui fibră striga pentru reformă, echilibru și principialitate.
În monumentala sa carte Costul uceniciei vorbește inclusiv despre felul în care Martin Luther a fost receptat. Cu resemneare, Bonhoeffer scrie următoarele:
Din episodul Reformei în final n-a învins descoperirea lui Luther cu privire la harul pur și costisitor, ci vigilentul instinct religios al omului pentru locul unde harul se poate obține pe nimic. A fost nevoie doar de o schimbare subtilă, aproape imperceptibilă, de accent, și s-a ajuns la o situație cât se poate de periculoasă și de distrugătoare. Luther susținuse că omul nu poate sta înaintea lui Dumnezeu, oricât de evalvioase ar fi faptele și căile lui, pentru că, în final, se caută pe sint însuși. Aflat în strâmtorare, Luther a primit, prin credință, harul iertării gratuite și necondiționate a tuturor păcatelor. Din această experiență a învățat că harul l-a costat întreaga lui viață și că trebuie să plătească zi de zi acest preț; că harul nu l-a scutit de ucenicie, ci l-a atras și mai mult către ea. Când Luther vorbea despre har, făcea referire și la viața lui, care numai prin har a fost supusă ascultării depline de Hristos. Nu putea să vorbească în alt chip despre har. Luther a spus că numai harul lucrează, iar discipolii lui au reprodus în mod fidel această concepție, cu o singură deosebire: foarte curând, au omims și n-au mai adus în discuție ucenicia, care, pentru Luther, se înțelegea de la sine. Într-adevăr, Luther nu avea nevoie să menționeze acest aspect, deoarece întotdeauna a vorbit ca unul pentru care harul a însemnat cea mai exigentă ucenicie în școala lui Isus. Doctrina discipolilor era inatacabilă, în comparație cu cea a lui Luther; și totuși ea a însemnat sfârșitul și ruinarea Reformei, ca revelare a harului costisitor al lui Dumnezeu pe pământ. Justificarea păcătosului în lume a devenit justificarea păcatului și a lumii. Harul costisitor a devenit un har ieftin, fără ucenicie. (p. 47-48)
Şi, din păcate, astăzi resimţim din plin consumul „harului ieftin”. Toţi suntem „mântuiţi prin har”, şi cam atât. Facem membri, nu ucenici! Construim clădiri, nu caractere! Zidim case, nu cămine! Şi totul din cauza unei „nevinovate” omisii: ucenicia! Să dea Dumnezeu ca, măcar în ceasul al 12-lea să ne trezim la realitatea vieţii spirituale: creştinism (urmaş, ucenic al lui Isus) şi nu denominaţiune.
Fiţi binecuvântaţi (întreaga familie Mocan)!
Iata impartasirile Banatului.
Adevărat ce spui, dragă Doru.
Militez și eu prin tot ce fac pentru un creștinism supraconfesional. Cred din tot sufletul în sensurile tari ale harului. Mă bucur să facem parte din aceeași categorie. Să ne ajute Dumnezeu să răspândim această atmosferă și în jurul nostru.
(Mulțumim de urări)
Frumoasă evocare.
Aș adăuga totuși că Bonhoeffer a fost spânzurat. Împușcarea era rezervată militarilor (fiind considerată mai nobilă).
Iată un detaliu la care nu m-am gândit, Emanuel. Citisem despre moartea prin împușcare a lui Bonhoeffer, dar înseamnă că era o informație… după ureche. Dacă însă a fost spânzurat, martirajul lui capătă un dramatism aparte. A murit în cel mai josnic mod posibil, într-un dispreț maxim.
Mulțumesc!