
Domnul săvârșește pe cruce minunea aceasta, care-I arată, mai cu seamă, puterea Lui. A schimbat sufletul cel rău al tâlharului nu atunci când a înviat din morți, când a certat duhurile și marea, când a izgonit diavolii, ci acum, când era răstignit, pironit, ocărât, scuipat, batjocorit, tocmai ca să vezi și dintr-o parte și din alta puterea Lui: pe Cruce a zguduit și toată zidirea și a despicat pietrele, dar a atras la El și a cinstit și sufletul tâlharului, mai nesimțitor ca piatra…
Cu toate că niciun împărat n-ar vrea să intre în oraș alături de un tâlhar sau chiar de un om de rând, totuși Hristos a făcut asta și, când a intrat în patria cea sfântă, a avut alături de El și pe tâlhar. N-a disprețuit cu acesta Raiul, nici nu l-a făcut de râs cu picioarele tâlharului. Dimpotrivă, a cinstit mai mult Raiul. A fost o cinste pentru Rai că are un astfel de Stăpân, care-l face vrednic chiar pe un tâlhar de desfătarea din Rai. Când i-a dus pe vameși și pe desfrânate în Împărăția cerurilor, n-a necinstit-o [pe aceasta]; dimpotrivă, a cinstit-o mai mult și arăta că Domnul Împărăției cerurilor este atât de puternic, încât făcea chiar pe desfrânate și pe vameși așa de aleși, încât erau vrednici de cinstea și darul de acolo. După cum pe un medic îl admirăm mai mult atunci când îl vedem că vindecă și face sănătoși oameni cu boli de nevindecat, tot astfel este drept să-L admirăm și pe Hristos când Îl vedem că tămăduiește răni netămăduite, că face așa de sănătoși pe vameși și pe desfrânată, încât îi arată vrednici de ceruri. (…)
Celălalt tâlhar Îl hulea… Ai văzut tâlhar și tâlhar? Amândoi pe cruce, amândoi dintr-o viață de tâlhar, amândoi dintr-o viață plină de răutăți, dar nu amândoi cu același sfârșit. Unul a moștenit Împărăția, celălalt a fost trimis în iad… Unul Îl ocăra, celălalt I se închina; unul Îl hulea, iar celălalt Îl lăuda și ținea de rău pe hulitor, zicând: „Nu te temi tu de Dumnezeu? Căci noi primim cele cuvenite pentru faptele noastre” (Lc. 23,40-41)
Ai văzut îndrăzneala tâlharului? Ai văzut îndrăzneală pe cruce? Ai văzut câtă înțelepciune în timpul osândei și câtă evlavie în timpul chinului? Nu e oare de mirare că mai era conștient, că mai era cu mintea întreagă când piroanele erau înfipte în el? Dar nu numai că era conștient, ci mai mult încă, nu se îngrijea de el, ci și de alții; a ajuns învățător pe cruce; l-a certat pe tovarășul său și i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu?” Nu lua aminte îi spune el celuilalt tâlhar, la tribunalul cel de jos! Este un alt Judecător, nevăzut, este un alt tribunal, drept și nepărtinitor. Nu te uita, dar, că a fost osândit jos! Sus nu este așa. Aici, în tribunalele acestea de jos, drepții sunt osândiți, nedrepții scapă, vinovații, eliberați, iar nevinovații pedepsiți. Judecătorii, cu voi sau fără voie, de multe ori greșesc când judecă sau se înșală, pentru că nu știu de parte cui e dreptatea, sau dau hotărâri nedrepte cu bună știință, pentru că sunt cumpărați cu bani. La tribunalul de sus nu se întâmplă asta, căci Dumnezeu este judecător drept, iar judecata Lui ca lumina iese și nu-i umbrită nici de întuneric, nici de neștiință.
(Omilia I la Cruce și la tâlhar, de Sfântul Ioan Gură de Aur, PSB 14, serie nouă, pp. 117-118)