
Toate păcatele izvorăsc din două surse: trup și mândrie, dintre care mândria este cea mai cumplită (întrucât ea a doborât puterile îngerești).
Creștinii și-au concentrat atenția, „pasiunea” lor religioasă asupra trupului. Ei știu cât de ușor este să cazi în mândrie. Mândria spirituală (adevăr, spiritualitate, maximalism) este cea mai înfiorătoare. Dificultatea luptei împotriva mândriei constă în faptul că mândria, spre deosebire de trup, apare în forme variate și cel mai lesne și-o însușește pe cea a îngerului luminii.
În smerenie, oamenii își văd nevrednicia și defectele, iar smerenia este cea mai divină însușire. Ajungem smeriți, nu pentru că ne vedem pe noi înșine (într-un fel sau altul, aceasta conduce la mândrie, pentru că falsa smerenie este doar un alt aspect al mândriei, poate mai greu de depășit), ci numai dacă Îl vedem pe Dumnezeu în smerenia Lui.
(Filă de jurnal de Alexander Schmemann, Biografia unui destin misionar, Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 40)