Această zi se deschide cu blestemarea smochinului (Mc. 11.12-14). Era dimineață, iar Isus parcurgea drumul dintre Betania și Ierusalim. Episod bizar din perspectiva interpretării imediate, smochinul trebuie citit în cheie simbolică. El devine o metaforă a uscăciunii lui Israel. Apatia și rebeliunea se instalaseră demult și la cel mai înalt nivel. Peste doar câteva ore Isus se va confrunta în mod deschis cu întreaga realitate. Deocamdată iată-L pășind hotărât înspre marea cetate unde, cu o zi înainte, fusese primit cu entuziasm și interogație.
Epicentrul vieții evreiești era Templul care aduna în fiecare an zeci de mii de pelerini, ca să nu mai spunem de evreii veniți din largul țării. Era una dintre cele mai mărețe clădiri ale lumii antice, un adevărat complex arhitectural. O piață masivă, suspendată, acoperea aproximativ 14 hectare, ceea ce însemna cam 12% din suprafața orașului. Spre deosebire de alte temple din lumea greco-romană, spre Templu nu exista o cale procesională principală, deci nu exista un drum direct la sanctuar. Trebuia să mergi pe străzile înguste și să-ți croiești apoi drum spre intrările principale din sud pentru a ajunge, în cele din urmă, la destinație.
Evanghelistul Marcu ne prezintă trei acțiuni: Isus răstoarnă mesele celor ce schimbă bani, scaunele celor ce vând porumbei, apoi îi împiedică pe oameni să aducă lucruri în Templu. Ioan adaugă detaliu legat de biciul pe care-l folosește Isus. Toate acestea însoțite de strigătul autoritar: Casa Tatălui Meu este o casă de rugăciune, iar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari. Cu tot dramatismul scenei, Isus nu-și dorea să pornească o revoltă. Acțiunea Îl privea direct și personal, nu-i implica pe ucenici și cu atât mai puțin pe admiratori. Nu fusese o încercare de a opri funcționarea Templului, pentru că Isus nu ajunsese în zona altarului și a jertfelor.
Datorită dijmelor, taxelor și vânzării animalelor, Templul era o mașinărie uriașă de făcut bani. Și trebuia să fie așa. Pentru a funcționa, economia Templului trebuia să producă sume imense; le dădea de lucru câtorva mii de oameni, iar funțcionarea sa era vitală pentru bunăstarea economică a orașului. De fapt, întreaga putere economică era monopolizată aici. Să nu ne mai mirăm de abuzurile ce se puteau face în mai toate sectoarele.
Evanghelistul Marcu nu relatează doar curățirea Templului, ci amintește și predicarea lui Isus. Aflăm că, în acel spațiu, Fiul lui Dumnezeu îi învăța pe oameni. Subiectul era legat de sacralitatea Templului și de adevărata închinare. Depărtarea de Dumnezeu era o realitate evidentă, iar materialismul făcea ravagii. Cineva trebuia să atragă atenția, cineva trebuia să fie tranșat până la sânge. Ori, nimeni altul nu era mai nimerit decât Isus, Fiul lui Dumnezeu.
Evanghelistul Ioan mai adaugă și atitudinea ucenicilor. Aceștia, uluiți de-a binelea, își aduc aminte de un cuvânt profetic și-l aplică lui Isus: Râvna casei Tale mă mănâncă pe Mine! Dar, să nu ne rezumăm doar la acest detaliu. Cu această ocazie au venit la Isus câțiva orbi și șchiopi, iar El i-a vindecat. Comerțului cu animale și afacerile cu bani sunt înlocuite cu bunătatea mântuitaore a lui Isus. El nu vine cu sabia revoluționarului, ci cu darul vindecării. El se dedică celor care, din cauza infirmității lor, sunt împinși în marginea societății. Într-un moment extrem de tensionat, Isus Își arată autoritatea prin iubire și compasiune.
Mântuitorul nu-Și abandonează misiunea nici chiar în mijlocul Templului. Deși Ierusalimul se pregătea de sărbătoare, iar pelerinii veneau tot mai mulți, Domnul își exercită autoritatea fără nici o reținere. Nimeni nu-L poate opri și nici El nu dorește asta. Nu se dezice de propria-I trimitere și nici nu face concesii privitoare la mesaj. Este Isus așa cum l-am cunoscut de-a lungul celor trei ani și jumătate. Doar că acum fiecare gest, fiecare mesaj, fiecare atitudine au o directețe aparte. Așa cum vom vedea în zilele următoare, Domnul întreprinde totul cu o urgență nemaiîntâlnită. Mai are doar câteva zile, așa că trebuie să lucreze.
Din câte știu episodul răsturnării meselor are două mari linii de interpretare (nu neapărat divergente).
1. (R. Schnackenburg) Gestul este unul profetic. Isus a procedat în modul specific profeților antici: a făcut un gest simbolic în care era anticipat un eveniment deja decretat de Dumnezeu. Prin răsturnarea meselor și prin alungarea negustorilor, Isus a rupt acel lanț de operațiuni care făceau posibile sacrificiile de animale indicând astfel în mod simbolic faptul că economia (salvării) antică ajunsese la capăt. Isus a întrerupt vechea formă de cult pentru a proclama începutul iminent al unei noi forme de închinare (o nouă formă de închinare care va implica ”toate neamurile” – Is 56,7).
2. (E. Manicardi) Isus acționează în curtea neamurilor, invadată de negustori. El dorește să restituie curții respective atribuția originară: un spațiu alocat rugăciunii celor necircumciși. Gestul exprimă preocuparea lui Isus ca și neamurile să aibă acces la Dumnezeul lui Israel. Scopul ultim (în economia salvării) al lui Dumnezeu cu poporul Israel a fost acela de a se face cunoscut pe sine, în istorie, tuturor popoarelor. Negustorii ocupând curtea neamurilor făceau ca Templul să-și piardă scopul ultim pentru care exista.
Bună completarea ta.
Nu știu cât de bine am reușit să subliniez acest lucru, dar e clar că Isus n-a intrat în incinta propriu-zisă a Templului. Este vorba de curtea neamurilor, un spațiu unde gestul lui Isus capătă valențe universaliste.
Cum se întâmplă cu fiecare gest din Săptămâna Mare și aici lucrurile stau la fel. Isus nu face nimic doar pentru lucrul in sine, ci pentru a arăta mai departe, înspre realități mult mai profunde.
Fie Domnul cu tine!
Stabilirea începutului erei noastre s-a făcut in secolul 6 d.C. de către Dionysius Exiguus, pe baza unui calcul aproximativ al datei naşterii lui Isus. În calculul calendaristic s-a strecurat însa o eroare de 7-8 ani. Isus s-a născut şi a activat în timpul împaraţilor romani Augustus (27 î.C.- 14 d.C.) şi Tiberius (14-37 d.C.). Pe baza evangheliilor nu se poate însă determina exact anul naşterii sale. Matei (2,1) afirmă că Isus s-ar fi născut în timpul domniei regelui iudeu Irod cel Mare (perioada de domnie: 27-4 î.C.). Aceasta înseamna că Isus trebuie să se fi născut înainte de de anul 4 î.C., anul decesului regelui Herodes cel Mare.
Da, așa este.
E bună completarea pentru cei care (încă) mai cred că Isus S-a născut exact în anul 1.
Alese binecuvântări.