Luna lui Brumărel

L

Ne aflăm în Luna lui Brumărel. Așa numeau strămoștii noștri luna Octombrie, un interval în care se întâmplă mai multe lucruri noi. Țăranii le urmăreau pe toate cu atenție și le transmiteau, pe cale orală, de la o generație la alta. Întâi, cade bruma. Brumărelul nostru harnic cerne peste țară o pâclă albicioasă și umedă. Odată cu bruma începe să vină frigul, lent dar tot mai tăios pe măsură ce iarna bate la ușă. Apoi, cad frunzele. Aleile devin maronii, în vreme ce veștedele frunze ne scârție docil sub picioare. Țăranii se ocupă mai mult de treburile gospodăriei decât au făcut-o tot anul. Și, nu în ultimul rând, este luna însămânțărilor de toamnă. Acest timp al aruncării sămânței este și o vreme a speranței, acea așteptare ca, după ce iarna își va lua cojocul de nea, pământul va rodi din nou.

După această incursiune mioritică s-ar impune și puțină etimologie. Numele acestei luni vine de la latinescul octo care înseamnă „opt”. De unde vine optul cu pricina, că doar nu e vorba de luna august?! Ei bine, potrivit calendarului roman (azi scos din uz), luna octombrie era a opta (nu a zecea, precum la noi). Așadar, după nume suntem în registrul roman, după uzanță suntem în cel român (în fond, mondial). Încă ceva: cu excepția anilor bisecți, octombrie începe în aceeași zi a săptămânii ca și ianuarie.

Iar în loc de concluzie, dar și pentru a încheia în nota cu care am început, să-i dăm cuvântul d-lui I.L. Caragiale. Iată ce spunea scriitorul cândva, într-un octombrie:

Orizontul se întunecă. Culesul viilor începe. Apar în București 15 ziare cotidiane noi, având fiecare câte treizeci de redactori și cincizeci de corespondenți. Opinia publică le face o strălucită primire.

Interesant, nu?! Multă mișcare, și-n cer și pe pământ… dar și la gazetă.

comentarii

    • Nu e cine știe ce lagătura cu Sfânta Tradiție. Sunt doar câteva gânduri răzlețe desre luna in care tocmai am intrat. Mersi de aprecieri.

  • Desii am intrat in Luna lui Brumarel cum se zice totuși e tare cald in perioada asta … Cel putin aici la Torino ziua e cald ca si vara. Totusi e bine ca inca nu trebe haine groase!

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.