
Psihologii s-au preocupat de modul în care se formează stereotipurile şi în care are loc procesarea informaţiei despre noi şi lume, precum şi de stabilitatea lor. S-a constatat că stereotipurile se formează repede, dar se schimbă foarte greu. Ele sunt foarte rezistente la schimbare. La fel se întâmplă şi cu impresiile noastre. Ce este mai interesant este faptul că stereotipurile, impresiile şi experienţele noastre negative sunt mai rezistente decât cele pozitive. Acest lucru îl putem vedea uşor. Dacă ne-am format o impresie proastă, negativă despre o persoană, această impresie se va schimba într-o impresie bună, pozitivă mult mai greu decât invers. Mult mai uşor ne schimbăm impresia bună în una rea sau negativă.
Creierul nostru are o mult mai mare sensibilitate faţă de tot ce este negativ, fie că e vorba despre impresii, experienţe sau evenimente. Memorăm mult mai mult întâmplările nefericite, ghinioanele, necazurile, decât pe cele fericite. Ţinem minte mai bine criticile care ni se aduc decât complimentele şi laudele. Această forţă a negativului este uimitoare. Avem o sensibilitate neurologică la negaţie, la respingere, la refuz, la a ni se spune „nu“. Şi asta, probabil, pentru că aprobarea se asociază cu simpatia, cu dorinţa firească de a fi plăcut, acceptat, admirat. Există, de aceea, strategii de a-l folosi pe „nu“ astfel încât să nu atragi prin asta antipatia, ostilitatea sau chiar duşmănia.
(Excerpt From: Aurora Liiceanu, Soacre si nurori. La cine este cheia?, iBooks)