Betleemul a devenit o legătură între cer și pământ. Dumnezeu și omul s-au întâlnit și s-au privit față în față. În ceea ce privește trupul, Tatăl l-a pregătit, Duhul l-a format, iar Fiul și l-a luat. Acela care în sânul lui Dumnezeu avea o naștere veșnică avea acum o naștere temporală în timp, acela care s-a născut la Betleem venise pentru a se naște în inimile oamenilor, căci ce beneficiu ar fi fost dacă El s-ar fi născut de o mie de ori om la Betleem, dar fără să se nască în om?…
Acum omul nu trebuie, asemenea lui Adam, să se ascundă de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu poate fi văzut prin natura umană a lui Hristos. Cristos nu a dobândit nicio perfecțiune ulterioară devenind om, nici nu a pierdut ceva din ceea ce poseda ca Dumnezeu. În mișcarea brațelor Sale era atotputernicia lui Dumnezeu, iar în bătăile inimii Sale umane, iubirea infinită a lui Dumnezeu; și în ochii Săi, incomensurabila compasiune a lui Dumnezeu față de păcătoși. Acum Dumnezeu este vădit în trup: acestui fapt i se dă tocmai numele de întrupare. În El era întregul șir de atribute divine, cel al puterii și al bunătății, al dreptății, al iubirii, al frumuseții. Și când Domnul nostru divin acționa și vorbea, Dumnezeu – în perfecțiunea naturii Sale – se arăta celor ce Îl vedeau, Îl ascultau și Îl atingeau.
(Din Viața lui Cristos, de Fulton J. Sheen, trad. Iosif Agiurgioaei, Sapientia, Iași, 2015, p. 28)