Vi-l mai amintiți? Revoluția din decembrie 89… mulțimi de oameni cu mâinile pe sus… V-eul cu pricina își dorea să transmită: am învins, s-a isprăvit, totul se va schimba.
Pentru cei care erau prea mici (sau nu erau defel) e nevoie de poze, documentare etc. Își pot totuși imagina momentul. Pot realiza măcar că la marile evenimente se participă și cu mâinile. La Revoluție eram în orașul copilăriei și adolescenței mele, Ștei, unde așteptam să vină teroriștii. Nu au ajuns până acolo… dar toți eram cu mâinile pe sus.
Acesta vă spune ceva? Când îl facem noi, pare un reflex necondiționat. Când îl fac alții spre noi, e altceva. Arătătorul trasează o axă ce ne străpunge ca o lance nevăzută. Împreună cu expresia feței, tonalitatea glasului, totul transmite: adversitate, conflict, surexcitare.
Este recomandat să nu-l folosim prea des pentru că doare. Iar când altul îl face spre noi, este bine să putem privi dincolo de el. Ferice de cel care poate un arătător îndreptat ofensiv împotriva lui…
Pe acesta cui i l-ați făcut ultima dată? Merită! Are în el o doză suficientă de jovialitate și camaraderie. Încurajează enorm, mai ales dacă e făcut cu sinceritate. Poate să facă minuni și chiar să motiveze pentru următorul pas. Când ni se face într-un moment greu, ne agățăm de el cu disperare… Printre altele, gestul înseamnă: bună treabă, ai reușit-o, nu te opri.
Nu ar fi rău să avem mici ticuri cu gestul acesta (decât cu altele). Copiii mei sunt vizibil încurajați le fac așa. Suplinește chiar și cea mai elaborată frază. Încă un argument: dacă tot ne place să ne fie adresat cât mai des, de ce nu am începe prin a-l oferi noi întâi?!
Simțiți ceva privindu-l? Ar fi bine… Rugăciunea se ajută de gestul acesta adeseori. Simțim nevoia să ne împreunăm mâinile dintr-un reflex greu de explicat. Nu ne rugăm doar cu buzele, ci și cu mâinile. Când nu le ridicăm spre cer, ni le încleștăm frenetic. Când Îi cerem ceva lui Dumnezeu o facem aproximativ în aceași postură. Sugerează de regulă supunere, implorare, mijlocire.
Nu ar trebui să ne simțim bine când ni se adresează nouă… Dacă se întâmplă, înseamnă că cineva este chiar la cheremul nostru (ceea ce e periculos). Împreunarea mâinilor are de-a face cu verticala vieții. Iar noi știm că dacă verticala este în regulă, totul funcționează.
Încă o remarcă: fără a face regulat ultimul gest, primul este doar o iluzie!