În volumul intitulat Comunicarea, scris cu acribie de Mihai Dinu, găsim la un moment dat o enumerare foarte utilă. Sintetizând opiniile mai multor cercetători, eminentul profesor bucureștean oferă unsprezece caracteristici particulare ale limbajului scris. Citindu-le, ne putem teoretiza anumite deprinderi și tendințe pe care le practicăm fără să le conștientizăm, de fapt.
Astfel, textele scrise se disting de discursul oral prin următoarele particularități:
1. Tendința de a utiliza cuvinte mai lungi.
2. Preferința pentru nominalizare acolo unde vorbitorii recurg, de obicei, la verbe cu același înțeles.
3. Folosirea unui vocabular mai variat.
4. Recurgerea mai frecventă la epitete.
5. Ocurența mai scăzută a pronumelor personale.
6. O mai mare pondere acordată subordonării sintactice în detrimentul coordonării.
7. Preferința pentru propozițiile enunțative în favoarea celor exclamative.
8. Un mai mare accent pus pe construcțiile pasive.
9. Frecvența mai mare a gerunziilor.
10. Grija de a formula idei complete, cu explicarea tuturor presupozițiilor subiacente.
11. Eliminarea repetițiilor, a digresiunilor inutile și a altor manifestări ale redundanței, caracteristice oralității.