Legalismul nostru cel de toate zilele

L

Am crescut într-un mediu legalist. Absența podoabelor, baticul care acoperea în întregime părul și fustele/rochiile lungi erau lucruri absolut obișnuite. Învățătura și practica mergeau mână în mână, lăsând impresia că nu există nimic mai primejdios decât o verighetă, un batic necorspunzător sau, în afara bisericii, o femeie îmbrăcată în pantaloni. De cravată nici nu putea fi vorba, de mânecă scurtă la fel. Chiar blugii erau priviți cu suspiciune, ceasul la fel, iar părul pe care-l puteai da într-o parte era considerat mândrie pură.
Ei bine, materialul acesta m-a reîntors în timp. M-a obligat să-mi amintesc și să mă minunez. Nu credeam să mai existe așa ceva și, mai ales, nu credeam să fie recomandat pe rețelele de socializare. Această femeie pretinde o viziune de un reducționism înfiorător. Smoala fierbinte a iadului mistuie nu doar atei, ci și creștini (inclusiv pastori) care și-au trăit credința purtând verighetă. De asemenea, în aceeași magmă se zvârcolesc surori de-ale noastre care fie au purtat haine bărbătești (care fuseseră totuși cumpărate de la raionul de femei!), fie nu au născut toți copiii ce le-au fost rânduiți.
Toate acestea dovedesc un legalism extrem. Cum poți să legi mântuirea unui om de chestiuni exterioare? Și dacă purtarea verighetei nu este mândrie sau idolatrie? La fel și cu vestimentația. Dacă ține de statutul social și cultural al fiecărui credincios în parte? Și dacă cei care n-au procreat un număr optim de copii, totuși n-au comis pruncucidere sau avort? Oare chiar nu putem ieși din acest medievalism evanghelic? O, ce simplă ar fi pocăința dacă s-ar rezuma la haine ponosite și procreație! Dar nu e numai atât. Iadul sau raiul stau sub alte auspicii, mult mai adânci și metafizice decât ni se spune pe-aici.
Dar, ca să nu fiu înțeles greșit, voi aduce o ultimă precizare. Atacul meu nu încurajează cealaltă extremă: libertinismul. Sunt la fel de vehement și când vine vorba de indecență. Opulența mi se pare la fel de vinovată și dizgrațioasă. Nu spun să ne împodobim cu aur și argint. Nu spun să ne îmbrăcăm într-un mod provocator și nici să trăim cum ne dictează instinctele. Dar nici să nu cădem în cealaltă extremă, să devenim niște fanatici de care Dumnezeu să nu se mai poată folosi, iar oamenii să ne disprețuiască din motive absolut îndreptățite.

comentarii

Lasă un răspuns la Alin Cristea Anulează răspunsul

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.