La noi a venit toamna – scria Lily Teodoreanu (L.T.) către Pia Pillat – și cerul s-a aurit laolaltă cu pomii, crește răcoare frunzișurilor tot mai împuținate. Aerul are ape ca marea și uneori îmi trece peste obraz un val venit de departe, care se duce apoi peste crengi, peste stoluri și asfințituri. Ramurile sufletului meu caută în jos la zilele saturate de lumina ceasurilor duse, dar trunchiul se încordează în sus, visând la un văzduh fără memorie, limpede și pur, vindecător al tuturor dorurilor.
Așa își începea L.T. scrisoarea trimisă din București în octombrie 1990. Nostalgiile toamnei se revarsă parcă în avalanșe. Fiecare frază vorbește de-o amintire, de-o zbatere anume. Anii care se scurg sunt resimțiți tot mai acut, dorurile se înmulțesc.
Cu cât mă cufund în adâncurile vieții, cu atât m-aș desprinde, m-aș elibera din strâmtoare – poate acest sentiment se amplifică toamna, când mai mult decât oricând devin atentă la starea de răscruce a propriei mele minți, care ar vrea să păstreze ceea ce e deja sortit plecării, care vrea să umple o cupă răsturnată.
Această indecizie perpetuă, accentuată de fiecare toamnă mai mult și mai mult, o hărțuiește pe doamna L.T. Adâncurile vieții sunt de fapt explorări usturătoare, prilejuri de a-ți dori ceea ce nu se mai poate, ceea ce ține de alți ani, de altă vârstă. Răscrucea minții provoacă tot mai stringent, chemând la resemnare, la resemnarea anilor ce trec.
Acum când însăși înserarea se preschimbă într-un ecou al umbrei, mă surprind întârziind în toate, ca și cum aș fi o fluturare de rămas-bun. Dar cum să rămâi și cui îi faci semn să rămână? Eu însămi mă aflu atât de schimbată față de cum am fost cu câteva luni în urmă.
L.T. se vede oarecum în penumbra vieții, în acea parte nostalgică a propriei existențe. Toamna care i se cuibărește în suflet o provoacă la introspecție…
Între cele două euri ale mele, acum e o distanță ca de la fereastră la stea – distanța luminii – dimprejurul căreia a dispărut întunericul.
Și iat-o, privind pe fereastră spre cerul înstelat, doldora de amintiri și mici proiecte pe termen scurt. L.T. ni se înfățișează ca un model al vârstei a treia, ca și o mare doamnă ce atinge zenitul propriei vieți. Sunt gânduri de toamnă-anotimp, dar și gânduri de toamnă a vieții. Puțin trist, dar frumos!
(Sursa: Minunea timpului trăit. Din corespondența Monicăi Pillat șa lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Humanitas, București, 2010, pp. 220-222)
acelasi simtaminte imi provoaca si mie toamna… „Toamna care i se cuibărește în suflet o provoacă la introspecție…”, si nu numai, ci un dor de cer…
frumos gandit, bland scris…
Mă bucur să ne regăsim în nostalgia toamnei…
Cred că cerul are un loc special în meditațiile noastre mai ales în răstimpul dintre arșița cumplită a verii și frigul paralizant al iernii ce va să vină. Cred că toamna este un anotimp extrem de fecund, cu multă rodnicie și pe multe planuri.
Alese binecuvântări.
si totusi, acolo nu va mai fi toamna… dar nu cred ca ne va lipsi. acolo va fi bine… un bine calm cu zari albastre si curate, cum numai cerul de toamna il are, si aerul e parca altfel… acolo va fi perfect…
Da, bine spus.
Apreciez felul tău poetic de-a privi realitatea. Îmi place. Adineori am aruncat o privire pe blog… și am citit câteva șoapte. Voi mai reveni, te asigur.
Poate toamna are și rolul acesta: să ne facă să ne dorim momentul acela, locul acela, starea aceea. De fapt să ne dorim să nu ne mai dorim acest anotimp… prezența Lui ne va fi suficientă.
” Cu cat ma cufund in adancurile vietii, cu atat m-as desprinde,m-as elibera din stramtoare” …si as alerga inapoi, spre libertate, spre acele momente in care acel „atunci cand voi fi mare” rezolva totul si provoca o bucurie imensa la gandul ca intr- o zi vom fi in acel punct negru de pe cer, care lasa o dara alba in urma….si am fost in acel” punct negru” insa singura, fara bucuria imensa de altadata.. Ceva s-a pierdut pe drum…m-as intoarce sa-l caut dar….prea tarziu..si la mine a venit toamna…
Ce frumos, Daniela!
Iată cum acest frumoase gânduri ale d-nei Teodoreanu au declanșat atâtea comentarii superbe.
Fii binecuvântată!