Destinul pământesc al Domnului intră în linie dreaptă. Zilele ce s-au scrusc de la intrarea Sa în Ierusalim au fost de-e dreptul tumultoase. Liderii religioși Îl urau la culme și căutau prilejul să pună mâna pe El. Isus, pe de altă parte, știa că-I venise ceasul. Cum va spune mai târziu, acest ceas era tocmai argumentul întrupării. De aceea a venit, ca să moară pentru omenire.
Pe înserate, ia doi ucenici pe care-i trimite la gazdă. Totul trebuia pregătit conform rigorilor. Paștele e o sărbătoare pretențioasă. Amănuntele sunt extrem de importante, așezarea la masă de asemenea. Isus știa toate acestea, iar dacă mai stătuse cu ucenicii la vreo altă masă de Paște, acum era cu totul altceva. Acum era ultima masă de felul acesta. Următoarea – cum le va spune – o va servi în Împărăția Cerurilor, alături de cei răscumpărați.
Asistăm la unul dintre cele mai înălțătoare momente petrecute de ucenici în anturajul Domnului Isus. Avem în față o ocazie specială și o atmosferă pe măsură. Deși stările ce se vor consuma aici le vor fi trăit ucenicii și altădată, acum sunt la o altă intensitate. Evanghelistul Ioan are o perspectivă foarte interesantă. El nu accentuează pregătirea mesei de Paște, ci se concentrează asupra tensiunii de la masă. Putem sintetiza totul plecând de la patru gânduri răzlețe:
1. La această masă este locul CREDINȚEI
În 13.19 Ioan redă argumentul Mântuitorului. Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se va întâmpla, să credeți că Eu sunt. Prezicerile privitoare la prindere și moarte nu aveau un rol informațional. Domnul nu le spune ca să știe, ci ca să creadă. Ei nu trebuiau doar să afle un secret, ei trebuiau să aibă o anumită stare. Cuvintele Lui trebuiau să producă în sufletele lor credință, o credință ce urma să-i țină când El va fi omorât și îngropat. E așa de interesant cum parcă în loc de credință, ucenicii cultivă în inima lor fobii de tot felul. Scopul Domnului a fost însă altul.
2. La această masă este locul PĂRTĂȘIEI
Mai mâncaseră ei împreună cu Domnul. Mai fuseseră cel puțin la două sărbători de Paște laolaltă. Acum însă era diferit: Paștele acesta era ultimul. Numai de data aceasta Isus a spus: Am dorit mult… Peste doar câteva ore urma prinderea și judecarea Lui. Acum însă trebuie profitat de părtășie, chiar dacă afară mai marii urlă de furie. Sunt clipe de răgaz, clipe atât de speciale. Niciodată intimitatea părtășiei lor nu mai atinsese asemenea cote. Era ultima în aceste coordonate. Fiecare suflare a celuilalt, fiecare gest, fiecare vorbă însemna ceva sau trebuia să însemne. Orice mică fisură părea catastrofală, așa cum se întâmplă în părtășiile de calitate.
3. La această masă este locul CERCETĂRII
Vestea cade ca o stâncă: Cineva dintre voi Mă va vinde… Toți se așteptau ca pericolul să fie exclusiv extern. Cineva dintre ei, înțelegând aici marii preoți sau fariseii. Oare se putea strecura gândul trădării chiar la acest nivel? Se pare că da. Așa că, fiecare în dreptul lui, începe să se întrebe. Fiecare începe să-și pună la îndoială propria statornicie. Acest tip de introspecție, pune în centru raportarea la Isus. De fapt, este cea mai bună cercetare pe care ne-o putem face nouă înșine. Dacă mereu îi pui la îndoială pe alții iar pe tine te eviți, mă tem că nu e de bine. Noi trebuie să urcăm prima dată pe cântarul pasiunii pentru Hristos. Acolo se va vedea cât de grei sau ușori suntem. Autoexaminarea apostolilor face atât de bine, ea era atât de necesară. De fapt, vorba lui Platon, o viață necercetată nu merită trăită.
4. La această masă este locul POCĂINȚEI
Cum altfel am putea interpreta bucățica întinsă de Isus lui Iuda? Știm deja că, după ritualul de Paște, gestul acesta particulariza personajul. În ochii celorlalți, cel care primea primul îmbucătura se bucură de o atenție specială. Trădătorului i se oferă ultima șansă de a renunța. Dragostea copleșitoare a Mântuitorului ar fi putut naște o pocăință sinceră în inima lui. Dar n-a fost să fie așa. Se dovedește și aici că voința omului este liberă, el putând alege așa cum poftește. Iar Iuda alege să meargă mai departe, Iuda rămâne împietrit în fața unui gest de asemenea intimitate. Atunci, ne spune evanghelistul, Satana s-a cuibărit în inima lui. Ce deznodământ, ce semnal de alarmă! Dacă nu-L lași pe Hristos să domnească, Diavolul pândește momentul și ocupă locul.
Să petrecem frumos seara aceste zile, în spiritul celor descrise în Cuvântul lui Dumnezeu.