Jean Brun (1)

J

Profesor emerit de filozofie în cadrul Universității din Dijon (Franța), Jean Brun a trăit între anii 1919-1994. Prin scrierile sale de o varietate impresionantă, Brun este o bună călăuză pentru orice dorește să înțeleagă țesătura cunoașterii. Se împrietenește cu ideile și conceptele cele mai sofisticate, apoi le redă aproape poetic. Lucrarea Europa filosofică (apărută la Pandora-M în 2002) însumează viziunea autorului referitoare la 25 de secole de gândire occidentală. Corifeii științei și ai filozofiei se întâlnesc aici într-o simfonie înălțătoare.

Începând cu această postare voi oferi din când în când mici frânturi din gândirea acestui istoric și exeget remarcabil.

Creștinismul nu este o filosofie, însă numeroase filosofii s-au situat prin raportare la el, fie pentru a-l denunța, fie pentru a-l anexa. Este imposibil să vorbim despre mesajul creștinismului, pentru că el este cel care ne vorbește; a ține disertații asupra lui înseamnă implicit a ne substitui lui și a uita să îl ascultăm. Însă nici nu putem afirma ce este creștinismul fără a-l preschimba de îndată în contrariul său, reducându-l la un sistem, la o morală, la un fenomen socio-cultural sau la un moment istoric, căruia vom consimți să îi recunoaștem importanța, fie pentru a adăuga faptul că acest moment este depășit, fie pentru a întreprinde o reactualizare a sa, modelându-l după gusturile vremurilor noastre. (…)

A sistematiza, a conceptualiza, a istoriciza, a fenomenologiza, a sociologiza sau a dialectiza creștinismul – toate revin la a-l schimba pe acesta din urmă mai întâi în contrariul său, pentru ai chestiona mai apoi esența. Creștinismului nu este nici demonstrat, nici respins, pentru că el nu este o religie suplimentară, nici o filosofie printre altele și, cu atât mai puțin, Filosofia absolută. El nu este nici un ism oarecare, nici un corp de doctrin sau de dogme care ar constitui o teologie ce ar putea fi predată precum matematica. A-L situa pe Dumnezeu în vârful piramidei ființelor înseamnă a-L reifica; a face din Hristos propagatorul unei doctrine înseamnă a-L crucifica a doua oară.

Și totuși, creștinismul ne vorbește și ne incită să vorbim; întâi de toate, ne determină să îi vorbim lui, pentru a-i asculta răspunsurile, iar mai apoi să vorbim despre el, pentru a-l regăsi pe celălalt pe căile pe care am putea fi nu numai alături de el, ci mai ales cu el.

comentariu

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.