În plină senectute, Ion Iliescu face declarații neașteptate. Nu despre criza mondială, nu despre viitorul României și nici despre PSD-ul mult iubit. Provocat să vorbească despre credința lui în Dumnezeu, Ion Iliescu este consecvent.
Potrivit ziarului Cotidianul.ro, primul președinte a României post-decembriste își menține poziția de liber cugetător. Nu crede în Dumnezeu, dar totuși crede în ceva: în forța omului. Umanist până în măduva oaselor, tributar unor concepții mărginite și ancorat în spiritul altor vremuri, Ion Iliescu vorbește despre valorile și supremația omului. Este, din punctul acesta de vedere, cel mai modern dintre cei moderni. Omul este văzut ca măsura tuturor lucrurilor, iar isprava este că nu mai avem idoli exteriori ci ne-am transformat propria identitate în idol.
Declarațiile lui capătă și accente cristologice. Când își dă cu părerea despre Isus, fostul președinte afirmă: Isus a fost un rebel pentru că și-a permis să spună că toți oamenii sunt egali. Aserțiunea merită reținută. Concepția egalitaristă este aproape de inima domnului Iliescu doar era visul comunismului, nu?! Urmează apoi și lămurirea: toți sunt egali în fața lui Dumnezeu. Prin urmare, egalitatea socială mult trâmbițată în comunism rămâne o utopie, dar totuși nu-l influențează pe domnul senator. Isus-rebelul a revoluționat gândirea așadar, dar asta nu-L face credibil în ochii lui Ion Iliescu. Ar fi fost nevoie probabil de dovezi suplimentare, de alte concepte sau idei.
În fine, se mai spune în declarație că Isus a militat pentru o societate mai bună, mai dreaptă, benefică tuturor. Din nou avem variațiuni pe aceeași temă. Fiul lui Dumnezeu este restrâns la impactul Său social, chiar politic. Nimic soteriologic în gândirea domnului Iliescu. Totul se rezumă la social, totul are o conotație telurică. Trist…
Nu doresc în nici un fel sa-l judec. Nu a noastră este judecata, ci a Domnului. Îmi pare totuși rău că, înaintând în vârstă, omul poate să regreseze în credință. Dacă oricum ne apropiem cu fiecare zi de veșnicia noastră, de ce nu am avea curajul de a o privi în față?! De ce să reluăm teme demult depășite și să ne mulțumim cu puțin?! Hristos a venit să ne mântuie, nu să ne pună pe gânduri. El nu este un subiect de teorie politică și nici de examinare psihanalitică. Este mult mai mult: este Fiul lui Dumnezeu.
Să ne plecăm cu reverență înaintea Lui și să-L acceptăm. Biografia domnului Iliescu trage, cred eu, un semnal de alarmă. Să te încăpățânezi să nu crezi, ba chiar să faci piruete axiologice pe necredința ta… mi se pare trist. Domnul sa aibă milă de noi și să ne bincuvinteze – iată o rugăciune frumoasă.
Ion Iliescu … „Mare om”acest lider social democrat. Am ramas mirat ca i-ai dedicat aceasta zi. Nu merita. Tot timpulau fost astfel de oameni, care au gandit asa. Acest Iliescu este un tradator de neam. Din cauza lui Romania este astazi unde este. Si ce e mai dureros pentru mine e ca din cauza lui Basarbia inca este alt stat. Apropo, despre Basarabia cand scrii ceva?
Iti trimit un articol din ziarul „Ziua”
Cum m-am indragostit de Basarabia sau Scrisoare catre Natalita
Scris de Margarita GEICA
Miercuri, 03 Iunie 2009 21:23
Numele ei nu figura in cartile de istorie pe vremea anilor mei de scoala. Prima oara l-am auzit pomenit intr-o discutie a parintilor mei cu cativa prieteni de familie. Mama le povestea cum tata fusese candva dat afara din facultate, pentru ca indraznise sa-si intrebe profesorul, care tinea o prelegere despre Romania, de ce nu o pomeneste… Abia fusese readmis, dupa ce „omisese” sa mentioneze in cererea de reinscriere ca provenea dintr-o familie cu „dosar prost”.
Au trecut ani, a urmat Revolutia din decembrie ’89, apoi, sau in paralel, lovitura de stat. A invins cea din urma.
Cand mi s-a oferit ocazia sa merg s-o vad, prin ’93, mi-am adus aminte de povestea mamei. Am plecat seara cu trenul. La granita, am privit pe fereastra cum vagoanele erau mutate pe celalalte sine. Pana si calea ferata trebuia sa ne desparta. Cand am ajuns, nu era deloc asa cum imi imaginam. Un oras mare, cenusiu, cu spatii largi si parfum rusesc. Limba pe care am auzit-o la hotel, in alimentarele sarace in care calculul platii se facea pe abac, pe strazile vag luminate noaptea…
Nu ma simteam acasa. Pana cand am cunoscut-o pe Natalita. Era studenta la Filologie si lucra ca jurnalist la o agentie de presa de acolo. Vorbea graiul curat, cu putin accent. Apelam la ea ca sa transmitem din tara in tara reportajele, interviurile… Nu stiu de ce, dar dupa cateva intalniri cu Natalita, in care n-am schimbat prea multe vorbe, m-a rugat, intr-o pauza a ei de dupa-amiaza, sa o insotesc „undeva”. N-am indraznit sa intreb unde, am acceptat pe loc. Pe drum, pe care am luat-o la pas, m-a intrebat doar cum e in Romania, cum mi s-a parut orasul ei… „Am ajuns”, mi-a spus deodata. Eram la intrarea intr-un cimitir imens. Nu erau cruci. Ci placi inscriptionate intr-o limba pe care n-o intelegeam. Ce-o vrea fata asta de la mine? De ce m-o fi adus aici? Dar n-am repetat cu voce tare ce-mi ziceam in gand. Am urmat-o pe aleile lungi. Parea sa stie cu precizie incotro ne indreptam. Eram din ce in ce mai departe de intrare. Iar mormintele erau din ce in ce mai neingrijite. Dintr-o data a pornit-o cu pas mai repede si s-a oprit. Langa o cruce, e drept prapadita, dar o cruce. Pe care am putut citi un nume de roman, un an al nasterii si unul al mortii.
„Cand vrem sa citim romaneste, vin aici, impreuna cu cativa colegi, si ne uitam pe crucile astea. E singurul loc unde ne putem vedea alfabetul”.
N-am putut sa-i spun nimic, dar stiu ca a inteles ce simteam. Am stat minute bune citind amandoua. Nume, romaneste.
Atunci, m-am indragostit de partea de Basarabie numita Republica Moldova. In al carei Parlament al anului 2009 comunistii lui Voronin nu au reusit, totusi, sa gaseasca un tradator din Opozitie.
Margarita GEICA / ziua.ro
Nu am avut sentimentul că-i dedic o zi prin eseul de mai sus. Nu am nici cea mai mică simpatie față de personajul luat în discuție.
Cât despre Basarabia, voi scrie. Urmăresc cu interes ce se întâmplă fraților noștri.
Sa fie Domnul cu tine în toate.
Mi se pare ca din respect pentru Domnul Isus, merita sa il pomenesti pe Iliescu, cu apelativul tovarasul Iliescu, sau simplu Iliescu. Si nu cred ca tovarasul Iliescu s-ar fi suparat pentru asta.
Noi, crestinii, folosim cuvantul Domnul pentru lucruri prea sfinte ca sa il mai folosim si la oameni, mai ales comunisti ca tovarasul Iliescu.
Da, Liviu, pot sa-l numesc TOVARĂSUL ILIESCU.
Și eu am aceeași percepție asupra lui. Cred că marasmul în care se găsește țara noastră poartă amprenta acestui tovarăș care – culmea – își dă cu părerea chiar despre Domnul Isus.
Fii binecuvantat!
Dragă Ghiţă, îţi apreciez gândurile pe care le aşterni pe acest blog, dar în ce îl priveşte pe tovarăşul Iliescu, nu cred decăt că putem să ne mai rugăm pentru el acum pentru că dacă nu este gata să se întoarcă cu faţa spre acest „Rebel” spre Isus cu siguranţă atunci va rămâne doar să cugete…
Să auzim numai de bine!
Remarc cu surprindere și triste stilul crestinesc de abordare pe care il aveti in legatura cu un om care nu crede ca voi. Fiecare om are dreptul sa gândească liber, nu așa susține Biblia?
Da, domnule Mocan, Ion Iliescu este consevent în gândirea sa, spre deosebire de unii neoprotestanti, care își schimbă crezul, după cum suflă banii sponsorilor.
Mai afirmati ca Ion Iliescu vede doar aspectul social, politic. Dar oare creștinii nu sunt la fel de reducționiști, când accentuează doar aspectul soteriologic (și acela unidirecțional, funcție de confesiunea religioasă)?
Tratând lucrurile în felul acesta (atât dvs., cât și onorabilii comentatori ai acestui blog) nu mi se pare că dați dovadă de creștinism. Sau, dacă mă gândesc mai bine, chiar sunteți în adevăratul spirit creștin: cruciadele, antisemitsmul, etc.
Cred, stimate domn, că speculați prea mult pe marginea celor spuse de mine. Desigur, n îmi propun să vă conving de ceva, dar nici nu sunt de acord cu felul în care interpretați atitudinea mea (și a celorlalți comentatori).
Fiți binecuvântat!
Va rog să recitiți comentariile de mai sus și veți detecta, fie și fără să recunoașteți în scris lucrul acesta, că atitudinea este ostilă (remarcați și ironiile ieftine) față de un om care nu gândește asemenea dvs. (nu neapărat ca persoană, ci ca sistem de gândire). Să înțeleg că toți trebuie să fie de acord cu aceeași ideologie/teologie?
Da, Ion Iliescu este ateu, dar cred că atitudinea creștinească ar fi nu ironia și blamarea, ci rugăciunea pentru acest om.
Îngrijorătoare este matrița de gândire care reiese din abordarea lucrurilor în felul acesta. Azi îl punem la zid pe ateu, maine va fi musulmanul, apoi evreul, etc. Desigur, se poate invoca interpretarea mea eronată, din punctul dvs. de vedere, dar acest lucru nu rezolvă situația. Am constatat că există deja bloguri neoprotestante specializate în dezinformări și calomnieri. Valoarea blogului dvs. a stat (și stă) tocmai în delimitarea dvs. de atitudini ostile. De aceea am reacționat acum. În rest, numai de BINE și toată aprecierea pentru emisiunile radio și TV.
Da, acest al doilea comentariu este edificator. Nu mi-aș dori să cădem pe panta despre care vorbiți, iar conținutul blogului meu vădește această precauție.
Apreciez că ați revenit cu precizări. Vă multumesc de asemenea pentru aprecieri. Mă ajută să merg înainte….