Dacă Dumnezeu disprețuia jertfele de vite și cerea doar curățenie sufletească și rugăciune ascunsă, preoții puteau închide porțile sanctuarului, ca să se apuce de altă meserie; negustorii de boi, de viței, de oi, de miei, de iezi, de porumbei și de vrăbii ar fi văzut scăzându-le, ba chiar spulberându-li-se orice fel de căștig. Dacă, spre a fi iubit de Dumnezeu, omul era ținut să-și schimbe viața și nu era de-ajuns să spele potirul, ori să plătească zeciuielile cu sfințenie, învățătura și trecerea de care se bucurau fariseii nu mai avea niciun rost. Dacă, în sfârșit venea Mesia și propovăduia netrebnicia Templului, iar sacrificiile le socotea nefolositoare, cetatea cultului s-ar fi schimbat de pe-o zi pe alta într-un târg fără viață și, cu trecerea vremii, ar fi ajuns un orășel de sărăcuți – un pustiu.
(Din Viața lui Iisus,
de Giovanni Papini, Orizonturi, București, 2012, p. 306)