În orice epocă, istoria evreilor s-a identificat în și împreună cu cea a țărilor în care ei au locuit. Cultura evreilor s-a întemeiat în sânul culturilor țărilor respective sau s-a stabilit pe marginea lor. Istoria evreilor este caracterizată prin alternanțe de vuiet și de tăcere. Ea oscilează între perioade de seninătate și de agitație. Este o istorie în negru și alb, în care zonele negre sunt constituite din legi de excludere, expulzări și masacre, iar zonele albe sunt pline cu o istorie ne-evenimențială, culturală, religioasă sau economică. Zonele negre ale istoriei evreilor seamănă cu o litanie dureroasă, cele albe rămân mute.
Autoarea acestor rânduri este Sylvie Anne Goldberg. Specialită în studii și istorie ebraică, ea semnează un Cuvânt înainte la Dicționar enciclopedic de iudaism (Hasefer, București, 2000). În limba română, acest dicționar este printre puținele materiale demne de încredere. În prima parte subiectele sunt abordate în ordine alfabetică (cum cere uzanța), în partea a doua avem o concisă istorie a evreilor. Citatul de mai sus introduce această parte secundă.
De admirat cum Goldberg reușește să surprindă acest tumult istoriografic. A scrie istoria unei nații e o cutezanță, dar a scrie o schiță a istorie popoorului evreu, e un angajament complex. Există atâtea zone sensibile în istoria zbuciumată a acestui popor, sunt atâtea excese și atâtea habotnicii. Am un respect profund pentru fiecare încercare reușită în acest sens. Noi, ca și creștini, nu vom putea niciodată să ne desprindem de forța gravitațională a gândirii iudaice. Acesta a fost solul unde ne-am născut (ca și religie), iar anumite moșteniri sunt inevitabile. M-aș bucura să constat o mai serioasă aplecare spre această zonă deopotrivă biblică și istorică. Să te lași purtat printre vuiete și tăceri, să parcurgi un itinerar sinuos dar plin de surprize plăcute.